Rezumat „Popa Tanda” de Ioan Slavici

Părintele Trandafir, fiul dascălului Pintilie, ajunge preot în Butucani, un sat mare, cu oameni înstăriți. El este prezentat drept un om cu vocație preoțească, echilibrat, harnic și bun administrator al parohiei.

Exigența față de enoriași și stilul său franc îi grăbesc însă plecarea din Butucani: după mai puțin de doi ani de slujire, părintele Trandafir este mutat disciplinar în satul Sărăceni.

Noua parohie reprezintă exact opusul satului Butucani. Așa cum sugerează și numele, Sărăcenii constituie un loc al lipsurilor de tot felul: aici nu se poate cultiva nimic, din cauza faptului că pârâul care trece prin Valea Seacă este fără apă tot anul, iar primăvara se umflă și inundă totul. Casele neîngrijite și biserica dărăpănată întregesc imaginea acestui sat pauper.

Părintele Trandafir realizează că, atâta vreme cât sătenii vor fi săraci, nici el nu își va putea câștiga existența și își propune să facă din locuitori oameni harnici.

În prima duminică, credincioșii vin în număr mare la biserică pentru a-l cunoaște pe noul preot. Părintele rostește cuvinte pilduitoare și le dă sfaturi pentru a ieși din sărăcie, dar sătenii nu își schimbă atitudinea. Mai mult decât atât, ei încep să treacă din ce în ce mai rar pe la biserică.

Constatând că vorbele sale rămân fără ecou, părintele Trandafir schimbă strategia: înarmat cu răbdare, el pornește prin sat și, pe unde îi întâlnește pe oameni, le ține predici și le dă sfaturi.

Lunile zboară din calendar, iar oamenii se obișnuiesc și cu stilul sfătos al părintelui. Pentru că nici această strategie nu dă roade, părintele începe să-i ironizeze și chiar să-i ocărască pe oameni.

Credincioșii încep să-l evite pe preot și, deranjați de ofensele acestuia, merg să-l reclame superiorilor. Episcopul chibzuiește și-i dă dreptate tot părintelui Trandafir, mustrându-i pe îndărătnicii enorași.

Ajuns într-o situație disperată, cu patru copii și cu o soție bolnavă, preotul cere ajutorul Divinității. Înțelegând puterea exemplului personal, începe să pună ordine în propria gospodărie: zugrăvește casa, repară acoperișul, împrejmuiește curtea, cultivă grădina, cumpără un car cu doi cai și învață să facă împletituri din nuiele, pe care le vinde la târg. Vecinii îi vin în ajutor, iar sătenii care îi trec prin poartă sunt uimiți de rezultatele muncii sale.

Urmând exemplul părintelui, sătenii încep să muncească, iar hărnicia lor le oferă bucurii nesperate și conduce la o transformare radicală a satului.

Anii trec, iar satul Sărăceni devine unul prosper, de nerecunoscut, cu oameni muncitori, pricepuți și implicați în viața comunității.

Ajuns la senectute, părintele Trandafir duce o viață liniștită. Înconjurat de copii și de nepoți, el se bucură de roadele muncii, de respectul și de admirația sătenilor.