Corect / Incorect De la Șontică citire!

De unde vine expresia „Să trăiești cu numele”?

Onomastica reprezintă o zi specială pentru sărbătorit, iar apropiații au la îndemână un repertoriu larg de urări pentru a-l felicita. Unii români folosesc expresia – de mulți neînțeleasă – „Să ne trăiești cu numele!”.

Cum adică „Să trăiești cu numele”?, ne vom întreba. Adică să trăiești doar cu numele, iar restul nu ne interesează? Dar cu trupul și cu sufletul ce facem? Unora dintre noi această urare ne sună complet bizar, în timp ce alții o consideră chiar o jignire sau un blestem. Iată de unde a început totul:

După cucerirea Constantinopolului de către turci, în anul 1453, sultanul Mahomed al II-lea a acordat creştinilor de aici o serie de favoruri, printre care posibilitatea de a-şi alege un patriarh. Dar sultanul nu avea de gând să le dea creștinilor cuceriți prea multă libertate, ci avea alte planuri.

  • Drama din spatele acestor cuvinte.

În volumul „ Vasul pocăinţei – Viaţa minunată a noului mucenic Agathanghelos”, Giannis Patsonis vorbeşte despre islamizările în masă care s-au petrecut după acest moment, deşi creştinii primiseră câteva privilegii.

„Cu toate acestea, islamizări în masă se înregistrau în cazul în care era ameninţată siguranţa statului (revolte, refuzul plăţii birului etc.), şi atunci constituiau un instrument de pedepsire a vasalilor nesupuşi. Turcii arătau o oarecare toleranţă faţă de religia creştină, din motive economice şi financiare, dar şi pentru că aveau nevoie de supuşi pentru a cultiva pământul, întrucât purtau războaie continue”, scrie Giannis Patsonis.

Autorul spune că, pe lângă islamizarea în masă, în regiunile balcanice (Albania, Bosnia) exista şi „luarea cu japca a copiilor”.

„Iar creştinii se temeau atât de mult de luarea cu japca a copiilor lor, încât de sărbători rugăciunea lor era: Să trăieşti cu numele tău! Adică, să trăieşti cât timp te cheamă Dumitru, Gheorghe, Vasile, iar dacă e să te prindă şi să-ţi schimbe numele în Murat, Osman, Mahmed, mai bine să nu trăieşti. Ortodocşii turcofoni spuneau rugăciunea aceasta astfel: isminlem giasa.”

În aceeaşi carte se arată că în anul 1583, Murat al III-lea a luat la oaste 200.000 de copii creştini, pe care i-a făcut ieniceri. „Islamizarea unui creştin era sărbătorită de către turci cu mare bucurie: îl plimbau pe un cal împodobit, ca să vadă poporul. Mulţimea îl conducea cu arme şi săbii, trăgând cu puştile şi strigând şi lovind tobele în atmosferă de sărbătoare”, mai scrie Giannis Patsonis.

O altă explicație a expresiei își găsește materializare în însăși Sfânta Taină a Botezului. Pentru creștini, numele dat la botez este extrem de important. Dacă nașii vor alege un nume de sfânt pentru bebeluș, atunci acesta fi fi însuți izvorul tuturor foloaselor pe care cel botezat le va avea în viață.

Astfel, urarea „Să trăieşti cu/cât numele!” însemna, odinioară, „să trăiești cât numele sfântului” al cărui nume îl porţi… adică veşnic. Era o urare de sănătate, de viață, de mântuire.

Cosmin Șontică

Profesor de limba și literatura română. Fac un fel de presă online la ReporterBuzoian.ro. Pe blog scriu despre greșelile de exprimare, despre buzoieni și despre ce mă mai taie capul..

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu