Utile

Ziua în care n-o să te mai întorci acasă..

Știu, așa zicem toți: „Lasă, mă, n-are cum să mi se întâmple tocmai mie”. Dar adevărul e că, odată ieșit pe șosea, ești pe cont propriu. Poate o să fii dezamăgit să afli, dar îngerul păzitor n-o să-ți schimbe vitezele și nici n-o să-ți ridice piciorul de pe accelerație când o vei călca până la fund din dorința de a simți adrenalina sau din spirit de bravadă.

Și poate în mașină nu ești doar  tu, dar asta deja nu mai contează pentru ai tăi. Ei te așteaptă să vii acasă și nu înțeleg de ce nu răspunzi la telefon. Le e frică să pornească netul, fiindcă de acolo află toate nenorocirile. Și când se mai gândesc și că ești cu mașina și că ar fi trebuit să ajungi deja, le trece un fior pe șira spinării.

Crăciun însângerat. 19 oameni au murit în ultimele două zile, în 44 de accidente rutiere.

Dar tu ești un șofer experimentat, iar regula aia cu adaptarea vitezei la condițiile de drum nu e valabilă și pentru tine și mașina ta, ci pentru „fraierii” cu motoare de 1.6. Tu 1.6 ai la ștergătoare, așa că nu te poți compara cu toți moșcăiții pe care îi claxonezi să se dea la o parte când treci cu 200 la oră.

Revenind la ai tăi, ei încă te așteaptă. Dar așteptarea lor nu va fi lungă. Pentru că, la aproximativ două ore din momentul în care te-au găsit, cineva se va prezenta la ușa lor și îi va anunța cu regret că tu ai pățit ceva rău. E posibil să fie de față și un medic și un psiholog, pentru că vestea va cădea ca un trăsnet.

Aici se oprește totul. Tu nu mai poți face nimic pentru tine. Probabil că nici măcar n-ai apucat să conștientizezi ce s-a întâmplat. E final de drum, iar lucrul ăsta nu poate fi schimbat..

  • ..dar poate fi prevenit.

Nu întotdeauna e de vină lipsa de experiență, așa că nu te baza pe faptul că ai permis de nu știu câți ani. Cunosc șoferi care au lucrat ani de zile pe TIR și care au fost scoși morți dintre fiare după ce au făcut o depășire riscantă ori s-au răsturnat într-o curbă.

Nu te baza nici pe instincte, dar nici pe puterea mașinii. „Power is nothing without control”, așa că las-o mai moale. Condu tu mașina și du-te acasă. Cei dragi sigur te așteaptă.

Cosmin Șontică

Spune-mi despre ce crezi că ar mai trebui să scriu aici! 0725.225.335 | [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *