Stiri din Buzău

Moment artistic inedit în Parcul Marghiloman, pus în scenă de absolvenții Școlii Gimnaziale Gălbinași

Emoția, eleganța și atmosfera de bal au cuprins, vineri seară, Parcul Marghiloman din municipiul Buzău, unde absolvenții claselor a VIII-a de la Școala Gimnazială Gălbinași au oferit un moment artistic de neuitat. În seara balului absolvirii, cei 34 de elevi au prezentat publicului un vals plin de grație.

Momentul artistic a fost realizat sub îndrumarea profesoarelor Nicoleta Antimir și Veronica Tudor de la Școala Gimnazială Gălbinași. Sub privirile părinților și ale trecătorilor, promoția 2025 a pășit cu emoție pe esplanada Vilei Albatros, unde a dansat valsul absolvirii.

Momentul a fost filmat, iar filmul a fost postat pe Facebook de reprezentanții Școlii și ai Primăriei Comunei Gălbinași (VIDEO):

„Ai noștri!❤️

Bravo, copii! Felicitări vouă și dascălilor care v-au pregătit! În pașii voștri de vals am citit o poveste despre copilărie, despre visuri și prietenie, o poveste care abia începe!

Să creșteți în cunoaștere, în bunătate și înțelepciune! Vă ținem pumnii la Evaluarea Națională!👍” a scris primarul Dragomir Dumitru pe Facebook.

Vineri, 13 iunie 2025, este ultima zi de cursuri pentru absolvenții claselor a opta, care vor susține Evaluarea Națională. Probele scrise încep pe 23 iunie și, conform modificărilor aduse structurii examenelor naționale, candidații au, în acest an, o zi liberă între testările scrise.

VIDEO: Cosmin Șontică

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *