Accident mortal pe E85 | Victima, imposibil de identificat

Anchetatorii buzoieni încearcă să stabilească identitatea unui bărbat accidentat mortal, azi-noapte, pe drumul european E85, în afara localității Potârnichești. Victima a fost spulberată de o autoutilitară, iar rănile grave suferite fac imposibilă identificarea.
Potrivit datelor poliției, accidentul s-a produs în noaptea de 12 spre 13 iunie 2025, pe DN2E85, în afara localității Potârnichești. Era trecut de miezul nopții, când un bărbat care se deplasa pe carosabil, fără a purta vestă sau alte elemente reflectorizante, a fost lovit în plin de o autoutilitară.
Șoferul a oprit și a sunat la 112, iar polițiștii au ajuns la fața locului și au început cercetările. Cadavrul era însă mutilat, făcând identificarea imposibilă. Nici măcar vârsta nu a putut fi stabilită cu aproximație, așa încât polițiștii au acum o misiune extrem de dificilă în a stabili identitatea victimei.
„Din primele date de la fața locului a reieșit că autoutilitara condusă dinspre Buzău către Vrancea, de către un șofer de 52 de ani, din București, a surprins și a accidentat mortal un pieton.
În cauză, s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările, pentru identificarea persoanei decedate și pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”, transmite IPJ Buzău.