Sic Cogito

Copiii din România care există doar o lună pe an

Sorina mai privi o dată pe geamul dinspre curtea internatului, oftă și spuse încet, ca pentru sine: „Nu mai vine nimeni..”

Sorina este unul dintre copiii care există doar o lună pe an. Viața ei socială începe pe la 1 decembrie, atunci când, deodată, oamenii își redescoperă bunătatea și înalta misiune pentru care au fost creați, aceea de a fi sprijin unii altora.

Din ianuarie până la sfârșitul lui noiembrie, în centrele de copii de la noi nu prea e loc de compasiune sau generozitate. Dincolo de porțile ferecate ale instituțiilor în care cresc suflete își duc traiul mii de copii abandonați, alături de asistenții lor. Părinții – dacă le putem spune așa – i-au uitat de tot, școala nu reușește să îi integreze, iar societatea își aduce aminte de ei doar în „luna cadourilor”.

Dar ceea ce nu știm noi este că, în realitate, acei copii nu au nevoie de cozonacii noștri, nici de zâmbetele noastre efemere și nici de caritatea tranzitorie grație cărora munți întregi de alimente zac în depozitele orfelinatelor până la perimare! Ei au nevoie, prieteni, de ceva ce – din păcate – mulți dintre noi nu le putem oferi. Au nevoie de prezență constantă, de suflete calde și de persoane afectuoase de care să se atașeze.

Vă veți speria dacă veți petrece 24 de ore într-o casă de copii. De ce? Pentru că din camerele acelea amenajate frumos, cu personaje din desene pe pereți și cu o aparentă jovialitate, lipsește ceva esențial dezvoltării psiho-emoționale: IUBIREA.

E multă lume pe la noi în decembrie, în fiecare săptămână. Dar în ianuarie e gol, nu mai vine nimeni. Pustiu. Sunt ăia mai mici, copiii, care se plimbă prin curte și se tot uită la poartă și nu înțeleg de ce nu mai vine nimeni. De asta sufăr, că dupa Anul Nou toti uită de noi. Urăsc luna ianuarie, să știi… ”, spune o fetiță din orfelinat.

Nu le mai duceți cozonaci și ciocolată doar în decembrie, dragi prieteni, sau nu le mai duceți deloc. Pentru că nu cu alimente și dulciuri se hrănesc acești copii, ci cu tot cuvântul bun ce iese din gura noastră. Cu un zâmbet, cu o vizită din când în când, cu speranța că se pot agăța de noi de câte ori au nevoie.

În decembrie, câteva mii de copii din România apar brusc în viața noastră, după care dispar precum o stea căzătoare. Unde se duc ei timp de 11 luni nu cred că știți, dar poate ați vrea să aflați...

Cosmin Șontică

Spune-mi despre ce crezi că ar mai trebui să scriu aici!
0725.225.335 | [email protected]

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu