Apusul…, de Rainer Maria Rilke

Apusul zilei care moare
suflat e, iar, cu-argintul serii,
pe când în inima tăcerii
se-aude-o palidă rumoare.

Pământu-i altu,-acum; un astru
asupră-ne veghează, pur,
se sting rumorile din jur
în glasul apelor, albastru.