Exerciții

Crezi că studiile sunt importante sau este suficient talentul pentru a avea succes? Scrie un text argumentativ, de minimum 150 de cuvinte, în care să susții răspunsul la întrebarea de mai sus prin două argumente, valorificând textul 2 și experiența personală/de lectură

Sugestie de rezolvare:

Consider că studiile au un rol important în obținerea succesului, ele contribuind la perfecționarea noastră într-un anumit domeniu. 

În primul rând, succesul depinde de țelurile fiecărui om. Încă de pe băncile școlii suntem învățați că trebuie să avem succes în ceea ce facem, fie că vorbim despre învățătură, activități profesionale, sport sau alte preocupări. Așadar, cel puțin în prima parte a vieții, succesul se află în strânsă legătură cu școala și cu studiul. 

În al doilea rând, succesul poate fi privit nu doar ca un moment de glorie scurtă, acela în care realizezi că ți-ai atins obiectivele, ci ca un întreg drum pe care îl parcurgi pentru a ajunge unde ți-ai dorit, împreună cu eforturile, sacrificiile, cunoștințele, atitudinile şi deprinderile pe care ți le-ai însușit. De pildă, studiile inginerești pe care Aurel Vlaicu le urmează la Universitatea Tehnică din München îi asigură succesul și inserția pe piața muncii, numai că tânărul ardelean își dorește altceva. În orice caz, studiile tehnice contribuie la realizarea prototipului unui planor care va scrie istorie.

Totuși, există și opinii potrivit cărora succesul ține și de alți factori precum aptitudinile, talentul sau chiar șansa fiecăruia. Personal, am asistat la o discuție a unor tineri care erau de părere că studiile nu sunt definitorii pentru toți oamenii de succes. De pildă, Steve Jobs ar fi renunțat la facultate la mijlocul anilor ’70, iar asta pentru a asambla cumputere în garajul părinților săi. Peste ani a devenit managerul Apple, o companie de trilioane de dolari.

În concluzie, studiile reprezintă o fundație solidă pe care se poate construi o carieră de succes, o treaptă în evoluția fiecărui om.

Cosmin Șontică

Spune-mi despre ce crezi că ar mai trebui să scriu aici! 0725.225.335 | [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *