Corect / Incorect

„să aibă” sau „să aivă”?

Nu de puține ori îi auzim pe vorbitori folosind formele „să aivă” și „să aive”. Ambele sunt greșite, este evident, confuzia „b-v” putând fi explicată doar prin faptul că litera v este conținută de rădăcina verbului la infinitiv, a avea.

Iată cum arată formele de conjunctiv prezent ale verbului în cauză:

  • (eu) să am
  • (tu) să ai
  • (el/ea) să aibă
  • (noi) să avem
  • (voi) să aveți
  • (ei/ele) să aibă
Așadar, forma corectă este să aibă, orice altă variantă (să aibe, să aivă, să aive) fiind greșită.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *