Text narativ: Prezintă reîntâlnirea cu cineva drag, pe care nu l-ai văzut de foarte mult timp, incluzând o secvență dialogată, de minimum patru replici, și una descriptivă, de minimum 30 de cuvinte
SUBIECTUL AL II-LEA (20 de puncte)
Imaginează-ți că ești în vacanță, la bunicii tăi. Scrie un text narativ, de cel puțin 150 de cuvinte, în care să prezinți reîntâlnirea cu cineva drag, pe care nu l-ai văzut de foarte mult timp, incluzând o secvență dialogată, de minimum patru replici, și una descriptivă, de minimum 30 de cuvinte.
Punctajul pentru compunere se acordă astfel:
• conținutul compunerii – 12 puncte
• redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența textului – 1 punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudinea gramaticală – 1 punct; claritatea exprimării ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; respectarea normelor de punctuație – 1 punct; lizibilitatea – 1 punct).
Notă! Compunerea nu va fi precedată de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.
Sugestie de rezolvare:
Încă nu se auzise șuieratul Nehoiașului – trenul care trece în fiecare zi pe la marginea satului bunicilor și îi anunță că e prânzul -, iar razele arzătoare ale soarelui deja anunțau o zi caniculară. Era una din acele nesfârșite zile de vară, în care soarele plutea leneș pe bolta senină, iar noi, copiii de la oraș veniți în vacanță la bunici, pluteam într-o libertate netulburată de nimeni. Totuși, ziua aceea avea să fie diferită. Am știut-o din momentul în care bunica a insistat să nu mai plec în expediția zilnică pe care o organizau copiii din sat, reuniți în așa-zisul club al „Exploratorilor”. Zburdam cât e ziua de lungă pe dealurile scăldate în soare, sub bolta de cristal, mergeam de-a lungul pârului încovoiat ca un șarpe printre colinele mănoase sau ne afundam în codrii de smarald, bucurându-ne de răcoarea lor nesfârșită.
Deodată, poarta bunicilor s-a deschis larg, ceea ce a urmat m-a făcut să sar de pe prispă, pătruns de o emoție neașteptată.
– Nu pot să cred! Daniel?! am întrebat eu, apropiindu-mă timid, iar apoi îmbrățișându-l cu toată puterea pe băiatul ce intrase pe poartă, împreună cu părinții săi.
– Da! Eu sunt, a răspuns el zâmbind cu toată ființa sa. Robert, nu-mi vine să cred că a trecut atâta timp! a reluat.
– Sunt zece ani de când ați plecat? am continuat eu, privindu-l atent și încercând să-mi dau seama dacă mai seamănă cu puștiul de 5 ani, care emigrase cu părinții lui, adică unchiul și mătușa mea, în Danemarca.
– Anul acesta se vor împlini nouă ani, dar știi cum e: Cine mai numără?
Dacă cineva ne-ar fi privit în acel moment, ar fi putut citi pe chipurile noastre o fericire sinceră. Ne-am uitat unul la altul și am râs, iar eu am descoperit în băiatul cu ochi verzi și privire senină un excelent partener de joacă și de discuție. Daniel avea umor, avea preocupări similare și avea acea dispoziție către joc. Așa că, în zilele care au urmat, ne-am lăsat purtat în aventuri nemaiîntâlnite sub văzduhul arzător al lunii lui Cuptor, în satul pitoresc și vrăjit al bunicilor, în care m-aș întoarce oricând!
ms pt idee
Cu drag! Succes!