Lecții

Care-i faza cu cliticele?

Pronumele clitice. Le explicăm și lucrăm împreună câteva exerciții.

Au apărut, odată cu noua programă pentru limba și literatura română, niște cuvinte care i-au băgat în ceață nu doar pe elevi, ci și pe unii dintre adulți. Termenul clitic e doar unul dintre ele.

Dacă ne uităm în dicționar, vom vedea că termenul „clitic” vine din limba franceză și înseamnă:

„cuvânt, adesea contras și lipsit de accent propriu, legat de altul anterior sau posterior și făcând corp cu el”.dex.ro

Așadar, cliticul este un cuvânt contras, scurt, fără accent propriu, care se leagă prin cratimă de un alt cuvânt. Dar ce înseamnă, de pildă, pronume clitice?

Manualul de limba și literatura română ne spune că substantivele şi grupurile substantivale, pronumele şi propozițiile cu funcție sintactică de complement direct și indirect pot fi dublate prin pronume clitice (forme neaccentuate ale pronumelui personal).

Așadar, pronumele clitice nu sunt altceva decât formele neaccentuate ale pronumelor personale.

Și ce știm noi? Știm că pronumele personal are forme neaccentuate doar atunci când se află în cazurile Acuzativ și Dativ.

Haideți să ni le amintim:

  • Dublarea prin clitic

În propoziție este substantivul sau pronumele să fie anticipat sau reluat prin clitic. Procedeul se numește dublare.

Dublarea prin clitice este de două tipuri:

  1. anticipare (pronumele clitic precedă complementul dublat):

L-am întrebat pe Ion despre tine. (cliticul „L” este așezat înaintea complementului direct „pe Ion”)

I-am scris Mariei un mesaj. (cliticul „i” este așezat înaintea complementului indirect „Mariei”)

  1. reluare – (pronumele clitic reia complementul dublat)

Pe Ion lam întrebat despre tine.  (cliticul „l” este așezat după complementul direct „pe Ion”)

Mariei i-am scris un mesaj. (cliticul „i” este după complementul indirect „Mariei”)

Complementul dublat și pronumele clitic ocupă o singură poziție sintactică și se analizează împreună: „L”  „pe Ion” – complement direct; „Mariei” „i”—complement indirect.

Regulile de dublare nu sunt identice pentru complementul direct și indirect. Dublarea poate fi:

  • obligatorie, în cazul pronumelor personale accentuate:

Pe el l-am văzut, dar pe Ana, nu.

Ei iam vorbit, dar lui Mihai, nu.

  • opțională, dependentă de tipul complementului dublat și de poziția sa față de verb

Am văzut un băiat. – neanticipat de clitic

L-am văzut pe un băiat. – anticipat de clitic

Dacă apar două clitice în propoziție, cliticul de dativ stă înaintea celui de acuzativ:

Mi l-a dat ieri. („mi” – clitic de dativ; „l” – clitic de acuzativ)

Leo spune verde în față. („le” – clitic de dativ; „o” – clitic de acuzativ)

Adu-ile imediat! („i” – clitic de dativ; „le” – clitic de acuzativ)

La redactarea acestui material mi-au fost de mare ajutor informațiile din lucrarea „Limba și literatura română – Manual pentru clasa a VII-a”;  Autori: Florentina Sâmihăian, Sofia Dobra, Monica Halaszi, Anca Davidoiu-Roman, Horia Corcheș; Editura Art Grup Educațional.

Fișă de lucru

  1. Identificați formele clitice ale pronumelor personale şi caracterizați-le sub aspect morfosintactic:

(a) Iți mulțumim pentru scrisorile pe care ni le trimiți de sărbători.

(b) Pe Ion îl doare măseaua numai când mănâncă dulciuri.

(c) Să nu îmi iei paharul!

(d) La un moment dat am constatat că lipsește geanta cu care venisem. Şi atunci dă-i și cautä in toată casa.

(e) Dacă vrea să plece, n-are decât s-o facă.

  1. Precizați funcția sintactică și cazul pronumelor omonime din următoarele perechi de exemple:

(a) aduc la cunoştință că sunteți penalizați.

(a’) Profesorul laudă numai pe voi.

(b) Ne spuneți unde ați fost?

(b’) Maria nu ne cunoaşte.

(c) Începutul cărții lui este fascinant.

(c’) Nu lui i-am spus că plec.

(d) Ți-a cerut doar cartea-mi.

(d’) Mi-a cerut cartea ta.

  1. Identifică, în textul de mai jos, cliticele pronominale, precizând tipul lor și complementul pe care îl dublează:

„Odată, la un praznic, unui lup i-a rămas un os în gâtlej. O văzu în apropiere pe barză și o rugă să-i scoată osul din gât cu ciocul ei cel lung. Lupul îi promise berzei o răsplată. Barza îl ajută pe lup și îi ceru apoi răsplata făgăduită. Lupul îi răspunse: – Ştii că-mi placi? Ti se pare puțin lucru că te las în viață?” (Repovestire după „Lupul și barza”, de Jean De La Fontaine)

  1. Rescrie propozițiile de mai jos, astfel încât complementele subliniate să fie înlocuite cu forme clitice ale pronumelui personal:

 

  1. Fiecare elev are meritul lui, nu contest asta.
  2. N-am zis asta, nu îmi răstălmăci cuvintele!
  3. Mâncase iedul cu totul, era deja prea târziu.

Cosmin Șontică

Spune-mi despre ce crezi că ar mai trebui să scriu aici! 0725.225.335 | [email protected]

2 Comments

  1. Bună ziua!

    Foarte bun articolul!
    Cred că ar fi minunat să explicaţi şi cum este cu reluarea substantivelor inanimate prin clitice, aţi dat exemple doar cu animate (L-am văzut pe băiat.) De exemplu, e corect: „I-am transmis actele biroului notarial.”?
    Vă mulțumesc!

  2. Buna ziua,

    Stimate dpmn, bune explicatii, dar formularea „Am vazut pe un baiat ” mie, unuia, nu-mi suna romaneste.
    Am vazut un baiat. Atata tot.
    Ma puteti, evident, contrazice. Sau nu.
    Va doresc numai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *