„Aș vrea” sau „ași vrea”?

Eu „aș vrea”, nu „ași vrea”. Pentru că așii-s doar la cărți.

Pentru că sună aproape la fel, aș, ași și a-și au devenit adevărate sperietori pentru tineri, care nu mai găsesc nicio regulă pentru a le diferenția. Logica e simplă:

• Aş se scrie întotdeauna într-un cuvânt şi formează modul condiţional-optativ: aş face.
• Aşi se scrie aşi doar atunci când desemnează pluralul substantivului as (as-ași)
• A-şi se scrie astfel când îl putem adăuga un lui însuși:

a-și face curaj (cui? lui însuși):    a-și scrie tema (cui? lui însuși /ei înseși)

Același tip de greșeală se produce și în cazul formelor „ați” și „ai”. Pentru a evita aceste confuzii, trebuie să ținem seama de următoarele reguli:

• În cazul lui „ați”:

„Ați” se scrie fără cratimă atunci când este verb auxiliar și ajută la formarea unor timpuri compuse: voi ați făcut, voi ați auzit, voi ați fi vrut.

„A-ți” se scrie cu cratimă atunci când putem să-i punem întrebarea „cui”, iar „ți” înseamnă „îți”:

Exemplu:

Vreau a-ți spune ce am pe suflet (cui? – ție, îți)

Încep prin a-ți transmite urările mele de bine (cui? – ție, îți)

• În cazul lui „ai”:

„Ai”  împreunat atunci când:

• poate fi precedat de pronumele „tu”: (Tu) Ai zis / (Tu) Ai făcut / (Tu) Ai vrea să faci.
• arată ale cui sunt niște obiecte: Pantalonii sunt ai noștri, pe când rochiile sunt ale voastre.                                             
• Înseamnă „usturoi” (ai = usturoi – regionalism)

„A-i” se scrie cu cratimă numai atunci când „i” poate fi înlocuit cu „îi”:

Țin a-i spune că se înșală amarnic. (Țin a îi spune..)