Stiri din Buzău

Când natura ne dă înapoi tot ce i-am oferit

Ruperea de nori de luni după-amiază a format pe versanții din nord-vestul județului Buzău torenți care au măturat totul în cale. Apa a ajuns în șosea împreună cu nămolul și cu resturile vegetale, dar dincolo de acestea a ieșit la iveală o realitate greu de ignorat: muntele ne-a dat înapoi ce i-am oferit: tone de gunoaie.

Luni a plouat torențial, iar viitura formată a afectat grav comunele Unguriu, Măgura, Pârscov și Scorțoasa. Curți și gospodării au fost inundate, iar drumurile au devenit impracticabile pentru o vreme. Autoritățile au intervenit rapid cu echipe de pompieri și drumari pentru limitarea pagubelor.

Unul dintre cele mai afectate drumuri a fost DN10, în zona localităților Ciuta și Unguriu, unde circulația rutieră s-a desfășurat cu dificultate. Pe carosabil s-au acumulat cantități mari de nămol, resturi vegetale și… gunoaie. Sticle de plastic, ambalaje, cutii și alte deșeuri au fost aduse de ape direct din păduri, de pe versanți sau din albiile colmatate ale pâraielor.

Atunci când natura îți dă înapoi tot ce i-ai oferit” – este comentariul amar al unui localnic care a fotografiat drumul acoperit cu gunoaie.

Un semnal dur, dar necesar. Orice viitură ar trebui să fie pentru noi toți o lecție de ecologie.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *