LecțiiUtile

Teme literare și valori culturale în poezie

Salut, Generație!

Pentru că mi s-a tot cerut o listă cu poezii organizate tematic în vederea pregătirii pentru Evaluarea Națională, am răspuns cererii elevilor (e greu de adulții care nu ascultă de copii!) și am hotărât să public și aici rezultatul.

Am inclus poezii ale autorilor români și străini, cei mai mulți dintre ei fiind plecați de mult în lumea umbrelor. Asta nu înseamnă că poezia contemporanilor e mai puțin purtătoare de valoare.

Sigur, nu are nimeni pretenția unei cercetări exhaustive pe acest vast continent reprezentat de poezie. Lista de mai jos este pur orientativă, circumscrierea tematică făcându-se fără a exclude posibilitatea identificării unor altor teme (de motive literare nici nu mai vorbim, pentru că ele sunt variate).

Citind poeziile din lista de mai jos, dar și creații literare ale altor autori, vă puteți orienta mai ușor în universul liric, veți putea stabili asocieri și veți rezolva mai ușor sarcinile de lucru din foaia de examen. Asta dacă ne va pica poezie, și nu text narativ/epic.

Apropo de epic: În lista de mai jos figurează și câteva fabule și balade, dar organizarea lor în strofe și versuri m-a determinat să le includ aici. M-am gândit că, poate, le veți învăța mai ușor și că vă vor fi utile.

IUBIREA:

  • Izvorul nopții, de Lucian Blaga
  • Emoție de toamnă, de Nichita Stănescu
  • Lacul, de Mihai Eminescu
  • Departe sunt de tine, de Mihai Eminescu
  • Celei care pleacă, de Ion Minulescu
  • Romanță fără ecou, de Ion Minulescu
  • Dorul de Nina Cassian

NATURA

  • Malul Siretului, de Vasile Alecsandri
  • Amiaza de Dimitrie Anghel
  • Liliacul de Nichita Stănescu
  • Toporași de Magda Isanos
  • Ce dar să-ți fac acum, că-i primăvară? de Magda Isanos
  • Mărțișor de Ion Pillat
  • În vie de Ion Pillat
  • Într-un lac de Tudor Arghezi
  • Mărțișor de Ion Pillat
  • Albă iarnă dunăreană de Vasile Voiculescu
  • Apusul de Rainer Maria Rilke (https://cosminsontica.ro/poezii/apusul-de-rainer-maria-rilke.html)

PRIETENIA:

FERICIREA:

  • Dorința de Mihai Eminescu
  • Despre fericire de Grigore Vieru
  • Minune de Ana Blandiana

SACRIFICIUL:

  • Femeia care a fugit din zid de Adrian Păunescu
  • Monastirea Argeșului – baladă populară
  • Rugămintea din urmă de George Coșbuc
  • Pilotul de Vasile Alecsandri
  • Doamne, dacă-mi ești prieten de Spiridon Popescu

COPILĂRIA:

  • O, rămâi… de Mihai Eminescu
  • Mă scald în zi de Magda Isanos
  • Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu
  • Copilărie de Ana Blandiana
  • Visul de Ștefan Octavian Iosif
  • Despre copii de Khalil Gibran

TINEREȚEA, ADOLESCENȚA:

  • Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu
  • Fata de cincisprezece ani de Magda Isanos
  • Ții minte focul de Maria Banuș
  • Adolescența de Adrian Păunescu
  • Tinerețe de Eusebiu Camilar

PĂRINȚII / RELAȚIILE FAMILIALE / DORUL DE PĂRINȚI

  • Copilul meu, să nu mă cauţi de Magda Isanos
  • Mama de George Coșbuc
  • O, mamă de Mihai Eminescu
  • Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat
  • Odaia bunicului de Ion Pillat

NOSTALGIA, REGRETUL, SCURGEREA IREVERSIBILĂ A TIMPULUI (Fugit irreparabile tempus)

  • Toamna de Magda Isanos
  • Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat
  • Întuneric de Mihai Săulescu
  • Odaia bunicului de Ion Pillat
  • Rochia de Magda Isanos
  • Ai lumii regi sunt azi bătrâni de Rainer Maria Rilke
  • Glossă de Mihai Eminescu
  • Hoțul de Nina Cassian
  • La poarta paradisului pierdut de Vasile Voiculescu
  • Lasă-mi, toamnă de Ana Blandiana
  • Sonet de Victor Eftimiu
  • Ultima oră de Ion Minulescu

AMINTIRILE:

  • Voi, amintiri de Agatha Bacovia
  • Departe sunt de tine; Când amintirile…de Mihai Eminescu
  • Amintirea de Vasile Voiculescu
  • Cântec străin de Alice Călugăru

ISTORIA / EROISMUL / PATRIOTISMUL:

  • Pașa Hassan; Scumpă țară românească, de George Coșbuc
  • Deșteaptă-te, române! de Andrei Mureșanu
  • Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu
  • Umbra lui Mircea – La Cozia de Grigore Alexandrescu
  • Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie de Mihai Eminescu
  • Dan, căpitan de plai de Vasile Alecsandri
  • Marșul de Vasile Cârlova
  • Grai valah de Vasile Voiculescu

DREPTATEA / EGALITATEA

  • Câinele și cățelul de Grigore Alexandrescu
  • Bivolul și coțofana de George Topârceanu

ADEVĂRUL (DIFERENȚA DE OPINII, UNICITATEA INDIVIDULUI):

  • Adevărul și minciuna de Vasile Alecsandri
  • Noi amândoi avem același dascăl de Mihai Eminescu

CARTEA / LECTURA:

  • Ex libris de Tudor Arghezi
  • Lectura de Magda Isanos

CREDINȚA / RELAȚIA CU DIVINITATEA

  • Psalmii lui Tudor Arghezi
  • În grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu
  • Contemporan de Vasile Voiculescu
  • Moartea lui Fulger de George Coșbuc
  • Psalm de Lucian Blaga

COMUNIUNEA DINTRE OM ȘI ANIMALUL CREDINCIOS:

CONDIȚIA POETULUI/ARTISTULUI /ASPIRAȚIA SPRE ABSOLUT

  • Testament de Tudor Arnghezi
  • Epigonii; Odă (în metru antic); Numai poetul; Eu nu cred nici în Iehova de Mihai Eminescu
  • Artă poetică de Ion Pillat
  • Poetul de George Coșbuc
  • Mistrețul cu colți de argint de Ștefan Augustin Doinaș
  • Atât de tânăr sunt de Rainer Maria Rilke

SUFERINȚA, CONDIȚIA UMANĂ

  • Toamnă de Claudia Millian
  • Pierdut în suferința de Mihai Eminescu

Cosmin Șontică

Spune-mi despre ce crezi că ar mai trebui să scriu aici! 0725.225.335 | [email protected]

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *