Scrie un text de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți mesajul poeziei/o semnificație a poeziei Trezire de Lucian Blaga

Scrie un text de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți mesajul poeziei/o semnificație a poeziei Trezire de Lucian Blaga.

În redactarea textului:

• vei preciza mesajul textului/o semnificație a textului, prin referire la temă;
• vei prezenta două elemente componente ale peisajului; vei interpreta două figuri de stil diferite, relevante pentru mesaj/semnificaţie;
• vei menționa o emoție exprimată un sentiment exprimat în textul poetic, justificându-ți alegerea.

Punctajul pentru compunere se acordă astfel: continutul compunerii 12 puncte; redactarea compunerii 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor-1 punct, coerenţa textului – 1 punct; proprietatea termenilor folosiţi 1 punct, corectitudinea gramaticală 1 punct; claritatea exprimării ideilor -1 punct; ortografia-1 punct; respectarea normelor de punctuatie-1 punct, lizibilitatea – 1 punct).

Notă! Compunerea nu va fi precedată de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte şi dezvoltă subiectul propus.

Mesajul unui text liric reprezintă semnificația de profunzime a acestuia, pe care cititorul, călăuzit de vocea poetică și de limbajul artistic, este invitat să o descopere din perspectivă proprie.

Mesajul poeziei „Trezire” de Lucian Blaga  este unul profund, ce gravitează în jurul ideii de renaștere a naturii primăvara, dar și de înnoire sufletească, într-un echilibru fragil între somn și viață. De altfel, și titlul are un oarecare grad de imprecizie; el se reduce la un substantiv nearticulat,  „trezire”,  ce definește o stare nedefinită, latentă.

Un prim element al cadrului natural îl reprezintă copacul care „mocnește” de viață, simbol al trecerii de la starea de repaus la renaștere: „Mocnește copacul. Martie sună”.  Văzut ca un element de legătură între planul terestru și cel cosmic copacul devine un fel de „axă a lumii” (axis mundi); prin rădăcinile adânc înfipte în pământ și ramurile ce tind spre cer, el simbolizează  legătura dintre cele două planuri care nu pot exista unul fără celălalt.

Un alt element al peisajului este muncelul, spațiul înalt de unde pare să izvorască lumina dătătoare de viață: „Cine vântură de pe muncel / atâta lumină peste el?”. Dintr-o poziție dominantă, muntele participă activ la trezirea copacului, sugerând ideea că orice renaștere – fie a naturii, fie a omului – are nevoie de un impuls exterior – în textul blagian, soarele.

Pe acest fundal existent, viziunea poetică își țese propria substanță: o lume adormită, aflată la granița dintre somn  și viață. Energica pulsație a creativității autorului  se simte la nivelul limbajului artistic  ce frapează prin originalitate. De o impresionantă forță de sugestie este personificarea „mocnește copacul”, care sugerează o viață interioară pregătită să iasă la suprafață. Verbul „mocnește” creează imaginea unui foc interior care așteaptă momentul potrivit pentru a  se manifesta.

Imaginea trezirii la viață a naturii este potențată de  comparatia „ca lacrimi – mugurii l-au podidit”, care  asociază fenomenul natural al înmuguririi cu o manifestare emoțională  – plânsul. Lacrimile devin muguri de viață, sugerând că trezirea este un proces profund – poate chiar dureros -, dar necesar.

Emoția predominantă în poezie este cea a așteptării și a zbuciumului interior. Starea copacului și faptul că „Martie sună” reflectă o tensiune a eului poetic, prins între somnolența iernii și impulsul vital al primăverii.

În final, interogația retorică „Soare, soare, de ce l-ai trezit?” sugerează  uimirea eului poetic în fața puterii regeneratoare a naturii, dar și un sentiment de nostalgie față de starea de liniște dinaintea trezirii. Poezia se încheie într-o notă reflexivă, accentuând caracterul inevitabil al renașterii.