Exerciții

Asociază textul 1 cu o altă operă literară studiată sau citită ca lectură suplimentară, în 50-100 de cuvinte, prezentând o valoare comună, prin referire la cȃte o secvență relevantă din fiecare text.

9. Asociază textul 1 cu o altă operă literară studiată sau citită ca lectură suplimentară, în 50-100 de cuvinte, prezentând o valoare comună, prin referire la cȃte o secvență relevantă din fiecare text.

Pentru a rezolva acest exercițiu, cel mai bine ar fi să apelăm la poeziile studiate deja în clasa a opta. Desigur că există și alte opere în care putem identifica iubirea ca valoare umană, dacă vreți: Luceafărul, Dorința, Lacul de Mihai Eminescu, Izvorul nopții de Lucian Blaga, Emoție de toamnă sau Leoaică tânără, iubirea de Nichita Stănescu, frumoasele romanțele ale lui Ion Minulescu ș.a.m.d. În această situație însă, cel mai ușor mi s-ar părea să abordăm poezia „Lacul” de Mihai Eminescu.

Posibil răspuns:

Lectura poeziei „Stau în cerdacul tău…” mă duce cu gândul la un alt text poetic în care apare iubirea ca valoare umană sau ca mijloc de înălțare spirituală. Este vorba despre poezia „Lacul” de Mihai Eminescu.

În textul 1, iubirea apare ca necesitate a sufletului și ca experiență a fericirii trăite de îndrăgostit. Într-un cadru feeric, în care natura umanizată participă la trăirile interioare ale eului creator, are loc un ritual misterios și intim. Guvernat de lumina lunii și învăluit în „flori de umbră”, îndrăgostitul își privește iubita prin fereastra camerei, care sugerează puntea dintre două lumi, apropierea și depărtarea dintre cei doi.

Grația și gingășia iubitei sunt descrise printr-o serie de figuri de stil de o impresionată forță de sugestie: privind cu ochii către lumină, ea își desprinde părul „în val de aur” peste „umerii de ninsoare”, sugerând părul blond revărsat peste pielea albă. Poezia se încheie simetric, prin revenirea la motivul ochilor rămași în întuneric, semn că privirea este singurul mod de acces către misterul iubirii.

În poezia „Lacul” de Mihai Eminescu, îndrăgostitul apare în aceeași ipostază meditativă, fiind stăpânit de dorința arzătoare a împlinirii visului de iubire. Poezia începe cu prezentarea imaginii feerice a lacului încărcat cu flori de nufăr, în apropierea căruia urmează să aibă loc întâlnirea celor doi îndrăgostiți. La fel ca în textul anterior, iubirea rămâne la nivel de dorință, de ideal, căci finalul aduce cu sine conștientizarea stării de singurătate și a faptului că totul a fost doar un vis.

Cosmin Șontică

Spune-mi despre ce crezi că ar mai trebui să scriu aici! 0725.225.335 | [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *