Imaginează-ţi că ești Mara. Redactează o pagină de jurnal în care să relatezi experienţa pe care ai trăit-o când ai salvat puiul de urs, exprimându-ți emoțiile și reacțiile față de eveniment
Sunt sigur că vă veți descurca de minune!
Iată cum ar putea arăta o pagină de jurnal:
12 octombrie 2016
Dragă jurnalule,
Dacă s-ar realiza un clasament al celor mai tulburătoare și insolite zile ale vieții mele de până acum, cu siguranță cea de azi s-ar afla printre primele trei, iar asta pentru că am trăit o experiență pe care cu siguranță n-o voi uita curând.
Ziua a început bine și nimic nu prevestea ce avea să se întâmple. Nici măcar telefonul mamei nu m-a îngrijorat prea tare: Serios acum, ce șanse erau ca, din cei peste 140.000 de locuitori ai Sibiului, tocmai eu să fiu cea care dă nas în nas cu ursul? Apoi, eu aveam treabă la Direcția Generală de Pașapoarte, adică fix în centrul orașului, într-o zonă în care e puțin probabil să ajungă un…animal al pădurii! Așa am pornit eu, cu liniște în suflet și cu optimism, către serviciul de la care urma să-mi ridic „biletul de îmbarcare” către Serbia.
Dar, de multe ori, omul își întâlnește destinul tocmai pe drumul pe care a luat-o ca să-l ocolească. În câteva secunde, liniștea din sufletul meu s-a prefăcut într-o mare de neliniște, iar în momentul în care am simțit acea vibrație ciudată din curtea Direcției, am început să tremur din toate încheieturile.
Pe moment, i-am înțeles pe oamenii terifiați. Bianca era doar un pui, dar apariția unui urs îți poate face sângele să înghețe în vene. M-am temut pentru viața mea, recunosc. Simțeam inima bătându-mi în gât, dar mai tare mă speria perspectiva împușcării puiului de urs, care se vedea acum fără scăpare. Un sentiment de milă mi-a inundat sufletul și nu am putut accepta tragicul deznodămând care plutea în aer. Așa că am acționat.
Poate vei râde, Jurnalule, dar să știi că în momentul acela mi-am amintit de gluma profesorului de la cursul de Scriere creativă: „Dacă saltul cu parașuta nu îți reușește din prima, atunci ar trebui să te lași de parașutism!” Așa mi-am zis și eu atunci, pusă în fața acestui „sport periculos”, cu mențiunea că eu intenționam să rămân în viață după îndeplinirea misiunii!
Privirea neajutorată a puiului de urs mi-a rupt inima și cred că am făcut ce trebuia. Picuri mari izvorau din ochii lui și, dacă nu ar fi fost vorba despre un animal, aș fi zis că sunt lacrimi de fericire.
Cred că am lăcrimat și eu după atâta încordare și tainică tăcere, la capătul căreia umanitatea a avut cuvântul hotărâtor. Azi am avut o mare cumpănă, dar tot astăzi, un pui de urs s-a născut din nou!
Concluzia zilei: „Putem judeca inima unui om după felul cum tratează animalele.” .
