Nefericita poveste a lui Vasile Burtea, băiatul pe care România l-a lăsat să moară

Vasile Burtea ar fi avut toate premisele construirii unei vieți fericite, dacă noi toți nu l-am fi abandonat. Tânărul în vârstă de 18 ani a sfârșit pe fundul unui lac din Buzău, cel mai probabil răpus de necazuri și complet debusolat. Vasile, băiatul dat afară din locuința DGASPC pentru că împlinise 18 ani, este pe nota noastră de plată. Să nu uitați asta.

Părinții l-au abandonat de mic, ajungând la scurt timp într-un centru de plasament. Mai târziu, orfelinatul avea să-l despartă și de frate. Vasile a fost dat în grija unei familii din Nehoiu, în timp ce fratele său, cu trei ani mai mic, a ajuns la un centru din Berca.

Copiii fără părinți au o tristețe în privire. O avea și Vasile, dar viața îl maturizase suficient de mult încât să nu mai afișeze nicio vulnerabilitate în fața celorlalți.

Lipsiți de dragostea, grija și supravegherea părintească, mulți dintre copiii instituționalizați se refugiază în acte antisociale, abandonând școala, dar integrându-se în cercuri și anturaje vicioase. Nu a fost și cazul lui Vasile, un copil despre care prietenii au numai cuvinte de laudă.

Dar oricât de puternic și de optimist ar fi fost, tânărul avea să dea piept cu una dintre cele mai mari drame ale vieții de orfelinat: Părăsirea sistemului de protecție.

În România, dacă ești copil instituționalizat și ai împlinit 18 ani sau ai absolvit școala, statul îți arată ușa. De multe ori, această ușă este, de fapt, un drum spre iad, pentru că cei mai mulți tineri pătrund într-o lume pe care n-o cunosc și care nu-i dorește.

Vasile este doar una dintre miile de victime ale unui sistem căruia nu-i pasă de copii. Un sistem impersonal și rece, pentru care copiii sunt simpli „beneficiari”, iar cuvinte precum „suflet”, „emoție” sau „veselie” lipsesc cu desăvârșire. De vină nu sunt oamenii sistemului – altminteri, angajați absolut respectabili -, ci sistemul însuși, legea sa organică.

Vasile a împlinit 18 ani în luna iunie, moment în care a părăsit apartamentul din Dorobanți aparținând DGASPC. A fost găzduit de un prieten, însă nu pentru mult timp. De pe data de 20 noiembrie, nimeni nu a mai știut nimic de Vasile. Putem doar deduce că băiatul a încercat din răsputeri să-și găsească un adăpost și că, în ultimele lui zile, ar fi putut îndura experiențe umilitoare.

Dar ceea ce este cu adevărat revoltător e că nimeni nu s-a întrebat unde este Vasile. Nimeni care să se întrebe unde doarme băiatul, ce mănâncă, dacă merge la școală, dacă îi e bine sau dacă ziua de mâine e sigură pentru el.

Cum se numește un sistem care, după ce a făcut un copil dependent, ajuns la vârsta de 18 ani îl abandonează? Ați văzut filmul „Închisoarea îngerilor”? E un personaj-cheie acolo, bibliotecarul Brooks. Sinuciderea, după eliberare, a bătrânului Brooks e simbolică: devenise atât de dependent de lumea barbară şi cenuşie a închisorii, încât nu a rezistat impactului cu realitatea, cu normalul.

Poate că v-am întristat. Aș fi preferat să scriu despre un eveniment fericit, dar viața nu se compune doar din mici victorii. Moartea e un dat firesc, iar când îi cad pradă fiii plăpânzi ai acestei țări, ne doare pe toți.

Aș încheia cu mesajul transmis de Ilona Duță, jurnalist care, în decursul activității în presa buzoiană, a pus în știrile sale nu doar adevăr, ci și frânturi de suflet:

„Aceasta este rezultatul nepăsării. Nimănui nu ii pasa ce se întâmplă cu acești copii după ce împlinesc 18 ani. Cat sunt în centre sunt abuzați, când ies sunt pe cont propriu.
De când s-a aflat de moartea lui văd o grămadă de postări de la prieteni și cunoscuți, toți surprinși de ce s-a întâmplat. Dar copilul asta a fost dat dispărut? Nu am văzut nici o știre, nici o postare despre dispariția lui. Era copilul nimănui și d-aia nimeni nu s-a speriat când nu a mai apărut… Statului nu ii pasa dacă acești copii învață o meserie, dacă au unde sa doarmă în prima noapte când sunt dați afară. Destinul acestui copil este extrem, extrem de trist! Mi se pare dureros sa locuiești ba colo, ba dincolo și pana la urma, neputincios și deprimat, sa renunti…”

Vasile Burtea e pe nota noastră de plată, a tuturor. Să nu uitați asta!