Test de antrenament pentru Evaluarea Națională la Limba și literatura română (2026)

La întoarcerea din vacanță, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare ne-a pregătit o surpriză: primul test de antrenament pentru Evaluarea Națională la Limba și literatura română din anul 2026. 

În continuare, voi încerca să vă ofer o variantă de rezolvare a subiectelor.

Loading...

Taking too long?

Reload document

| Open in new tab

SUBIECTUL I (70 de puncte)

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.

Textul 1

„— Domnule inginer, eu am doi copii: un băiat mai mare, Daniel, care învață la un liceu în Chamonix şi locuieşte la internat, și o fată, Yolanda, care are numai zece ani, e elevă în clasa a patra primară, învață acasă cu soția mea și cu mine. Are tot ce-i trebuie: videotecă didactică, televizor de exerciții, tot felul de casetofoane. O dată pe lună cobor cu această neastâmpărată fetiță a mea la o institutoare care o examinează și o îndrumă. În septembrie, anul trecut, pe fiica mea, promovând în clasa a patra, am dus-o în faţa unei comisii severe. A reuşit cu „excepțional”: cărţile, pădurea și animalele sunt, pentru copii, cea mai inteligentă şi ultramodernă şcoală.

— Sunt absolut de aceeași părere, întării eu, care mi-am crescut copiii sub oblăduirea muntelui.

— După examen, […] Yolanda mea era veselă, se ținea bine în șa, mă tot bătea la cap cu urșii. Unde sunt urșii noștri, ce fac urșii noștri? […] Am urcat, am tot urcat, era o toamnă frumoasă, caldă, strălucea tot văzduhul de lumină și viață. Yolanda mea cânta, eu o îngânam. Când am ajuns la curmătura* ce se cheamă Creuse, am zis: „Aici vom mânca, iar eu am să trag un pui de somn!”. Aşa şi făcurăm, e un loc stâncos, minunat pentru o oră de odihnă. Am mâncat, mie-mi și venise somnul. Catârii pășteau, aveau acolo o iarbă ca mătasea, neatinsă. […] Yolanda ciripea de-ale ei: era fericită că scăpase cu laude de la examinare. Trebuie să vă spun două vorbe şi despre ea. Spre deosebire de Daniel, băiatul meu, care e foarte tăcut, Yolanda e deosebit de comunicativă. Vorbeşte cu păsările, cu veveriţa casei, cu popândăul. E copilă, are numai zece ani şi consideră absolut toate ființele pădurii, chiar şi copacii şi ierburile, ca fiind prietene cu ea. Adică niște copii cu care te poţi juca și cărora le poți spune ba una, ba alta. Când intră ea în grajd, toate vitele întorc capul. O cunosc și o iubesc. Câinii o adoră. Am văzut-o de departe, cu binoclul meu, jucându-se în dumbravă cu un pui de căprioară. Sub ochii ciutei, mama puiului. A îmblânzit o familie de iepuri. O bufniță singuratică iernează în podul casei noastre. Ce mai: Yolanda e nițel năzdrăvană, nu știe ce e frica, nu face nicio deosebire între om și animal. […] Dar să nu mă îndepărtez. Boala noastră, a muntenilor, sunt parantezele. Am o bunică de optzeci de ani care se apucă luni să ne povestească ce a pățit la biserică şi care pierde, povestind, slujba din duminica viitoare. Parantezele ne omoară. Și ocolul ocolit. Muntele e mama imaginației – cei din stepă sau pustă nu au decât sabia, calul și vitejia de dragul vitejiei. Gata, am terminat, nu râdeți, mă întorc îndată în dumbrava aceea unde, după ce am mâncat bine, m-am culcat la umbra unui brad bătrân. Nu cred că am dormit mai mult de o oră. M- am trezit brusc. Nu sunt un om fricos, dar am trăit atunci cea mai cutremurătoare spaimă din viața mea. Cum? Simplu de tot: m-am trezit lins pe față de un cap brun de trei ori mai mare decât al meu. Am încremenit și încremenit aș fi rămas dacă nu aș fi zărit, la numai câțiva pași de mine, alt urs, la fel de uriaș […]. Ursul, care se ocupa de obrazul meu (nu îndrăzneam să-i dau botul mai laoparte) după toate semnele şi judecând după mormăitul său paşnic, părea că mă iubeşte şi că tot ce face e din pură joacă sau prietenie. M-am sculat în picioare. S-a ridicat şi el în picioare, era cu două capete mai înalt decât mine. M-a cuprins pe după gât și iar m-a lins pe față. Avea ochii galbeni, dinții teribili, albi, ghearele de vreo zece centimetri. Negre, grozave. M-a îmbrățișat, eu simțeam că o voi sfârși în brațele acestui uriaș mult prea iubitor. Dar Yolanda m-a salvat: văzând că am devenit de culoarea ierbii, […] a venit în ajutorul meu. L-a lovit cu pumnii pe ursul ce mă săruta, spunându-i: „Ajunge, Jacques, nu vezi că tata se teme de tine?!” şi, ca pe un câine blând, l-a dat laoparte… Ha, ha! Asta a fost… […].

Ne-au condus, pe mine şi pe Yolanda, până aproape de casă. Catârii, parcă au fost înțeleși cu ei, i-au suportat fără scandal, deşi miroseau cumplit a urs și a sălbăticiune. Din ziua aceea şi-au stabilit domiciliul aproape de casa mea, împrietenindu-se cu copiii, cu nevastă-mea şi cu brigadierii. Câinii, e adevărat, au fugit. Dar ce nevoie am eu de câini când, la un simplu strigăt, apar de sub liziera codrului doi giganți înfiorători! Domnule coleg, iată, aici am martorii vii ai povestirii mele: urşii au iernat la mine în grajd, şi nu în pădure, sub o stâncă sau scorbură.” (Ion D. Sîrbu, Dansul ursului)

*curmătură – vale între doi munți

Textul 2

Vă mai amintiți primele întâlniri cu veverițele din copilărie? Ce regăsim în personajul de peste ani, Vevi?

Alături de mangusta din Cartea junglei, Riki-Tiki-Tavi, și de pinguini, animale pe care le-am întâlnit doar în cărți și filme documentare, veverițele sunt animalele mele favorite. Iar pe ele le-am tot întâlnit în excursiile copilăriei. Îți apăreau deodată în față, de obicei pe un trunchi de brad, silențioase, apoi, într-o fracțiune de secundă, dispăreau dintr-un salt pe partea cealaltă a trunchiului și reapăreau pe o creangă în mișcare, privindu-te o clipă cu ochii lor mari. Mă binedispuneau de fiecare dată, păreau întruparea spiritului ludic al pădurii, erau pentru mine jocul în esența lui cea mai grațioasă.

Dar Vevi, așa cum povestesc pe coperta a 4-a a cărții Trei zile nemaipomenite, a fost, până la un punct, reală, pentru că e singura veveriță care a venit în vizită, din proprie inițiativă, chiar pe minuscula terasă a casei mele din inima Brașovului. […]

Când veverița Vevi și fetița Emi își doresc cu ardoare ceva, dorințele devin realitate și fiecare se trezește în pielea celeilalte. Acomodarea se petrece gradual, ele descoperind cu uimire cum e să aibă un alt trup și o altă familie. Dorința de a fi în pielea altcuiva e una dintre fanteziile universale ale copiilor! Sunt personajele pregătite pentru aventurile care se nasc odată cu împlinirea fanteziilor?

Da și nu. Un copil e mai pregătit și mai dornic de schimbări miraculoase decât un adult. Copiii își doresc metamorfoza*, adulții mai degrabă se tem de ea, pentru că, de la un punct încolo al vieții, metamorfozele sunt primejdioase, iar asta e și tema din viitorul meu roman, Aurul pisicii. Dar nu înseamnă că un copil știe ce implică schimbarea. A dori viața altuia și a-ți închipui că e mai bună decât a ta este o naivitate. Vevi și Emi au timp să-și dea seama de asta. Pe de altă parte, a înțelege în profunzime ce trăiește altcineva, „a te pune în pielea/blana lui”, este pe cât de greu, pe atât de valoros, e o experiență fără de care ești sărac. (Ioana Pârvulescu, Copiii își doresc metamorfoza, adulții mai degrabă se tem de ea, interviu realizat de Andra Rotaru, blog.carturesti.ro)

*metamorfoză – transformare, modificare, schimbare

1. Completează spațiile punctate cu informațiile din textul 1.

Fratele Yolandei, Daniel, locuiește la un internat.

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.
Povestea despre îmblânzirea unor animale sălbatice este ascultată de către

a. brigadier.
b. bunică.
c. inginer.
d. institutoare.

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2.  Unul dintre personajele din cartea Ioanei Pârvulescu, Trei zile nemaipomenite, este

a. o mangustă.
b. o veveriță.
c. un pinguin.
d. un ursuleț.

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2. Romanul Aurul pisicii prezintă

a. dorința de a avea o casă la munte.
b. excursiile din vremea copilăriei.
c. felul cum este privită schimbarea.
d. frumusețea pădurilor din Brașov.

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

Tatăl și fiica fac popas într-un loc numit Creuse. – Adevărat
Yolanda este rănită de niște animale sălbatice. – Fals
Atunci când povestește, tatăl Yolandei oferă multe explicații. – Adevărat

Pentru autoare, veverițele reprezintă jocul grațios. – Adevărat
Ioana Pârvulescu este realizatoarea unui film documentar despre animale. – Fals
Pe prima copertă a cărții publicate de Ioana Pârvulescu sunt informații despre Vevi. – Fals

6. Transcrie, din secvențele următoare, două figuri de stil diferite, pe care le vei preciza: „Am urcat, am tot urcat, era o toamnă frumoasă, caldă, strălucea tot văzduhul de lumină și viață.” și „Catârii pășteau, aveau acolo o iarbă ca mătasea, neatinsă”.

• „am urcat, am tot urcat” – repetiție;
• „o iarbă ca mătasea” – comparație

7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

Un element de conținut comun celor două texte date îl reprezintă relația copiilor cu ființele necuvântătoare. În textul 1, personajul Yolanda, o fetiță de numai zece ani, se apropie fără teamă de toate „ființele pădurii” pe care le întâlnește, considerându-le prietene. În textul Ioanei Pîrvulescu, veverița Vevi și fetița Emi, două personaje literare, pun în lumină strânsa relație dintre un copil și o ființă necuvântătoare: „Când veverița Vevi și fetița Emi își doresc cu ardoare ceva, dorințele devin realitate și fiecare se trezește în pielea celeilalte.”.

8. Crezi că întâmplările din copilărie pot fi o sursă de inspirație pentru scrierea unui text? Motivează-ți răspunsul, în 50-100 de cuvinte, valorificând textul 2.

Consider că întâmplările din copilărie pot fi o sursă de inspirație pentru scrierea unui text, deoarece ele se păstrează vii în mintea adulților de mai târziu, prin emoția și prin farmecul descoperirii lumii.

În textul oferit drept suport, autoarea pornește de la amintirile despre veverițele întâlnite în excursiile copilăriei pentru a creiona un personaj nostim, Vevi, întruchipare a jocului și a fanteziei. Astfel, un fapt petrecut, la un moment dat, în viața unui scriitor poate deveni un text literar, prin talentul acestuia de a împleti realitatea cu ficțiunea.

9. Asociază fragmentul din opera literară „Dansul ursului” de Ion D. Sîrbu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50-100 de cuvinte, o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

Asociez fragmentul din opera literară „Dansul ursului” de Ion D. Sîrbu cu textul „Limir-împărat” de Ioan Slavici. O valoare comună celor două texte este empatia.

În textul lui Ion D. Sîrbu, Yolanda trăiește în armonie cu ființele necuvântătoare, pe care le consideră prietene. Fire empatică, ea nu face nicio diferență între oameni și animale, iar cele din urmă îi răspund cu aceeași căldură: „Când intră ea în grajd, toate vitele întorc capul. O cunosc și o iubesc. Câinii o adoră.”

În basmul „Limir-împărat”, eroina Lia este animată altruism și de empatie, trăsături ce se relevă în episodul salvării turmei de oi: „Liei i se făcu milă de ea, căci dulăii erau toți șchiopi de toate patru picioarele, iar oile, sărmanele, toate erau pline de scaieți, de se făcuse pâslă bătucită lâna de pe ele.”. Miloasă, fata curăță blana bietelor ovine și scoate țepușele din tălpile dulăilor, care îi mulțumesc pentru binele făcut.

B.

1. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.
Conțin diftong ambele cuvinte din seria:

a. „naivitate”, „înfiorător”.
b. „pășteau”, „grațioasă”.
c. „picioare”, „liceu”.
d. „realitate”, „brigadier”.

Nota bene: În cuvântul „picioare” nu avem triftong, ci diftong, întrucât sunetul „i” are valoare fonetică zero, ajutând la fomarea grupului „ci”. În „liceu”, „e” nu doar ajută la formarea grupului „ce”, ci este și vocală, întrucât poată accent.

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect. Seria care cuprinde doar cuvinte derivate este:

a. „excursiile”, „codrului”.
b. „optzeci”, „deodată”.
c. „prietenie”, „uneori”.
d. „stâncos”, „dorința”.

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect. Secvența subliniată în fragmentul „văzând că am devenit de culoarea ierbii, […] a venit în ajutorul meu” face referire la o stare de

a. bucurie.
b. entuziasm.
c. liniște.
d. spaimă.

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect. Seria în care cuvintele subliniate sunt omonime este:

a. „Copiii își doresc metamorfoza”; „un copil știe ce implică schimbarea”.
b. „în faţa unei comisii severe”; Pedepsele severe sunt respinse.
c. „într-o fracțiune de secundă”; O fracție reprezintă o parte dintr-un întreg.
d. „tema din viitorul meu roman.”; Traian a fost un împărat roman.

5. Precizează valoarea morfologică a cuvântului „o” în fiecare dintre contextele următoare:

„Am urcat, am tot urcat, era o (1) toamnă frumoasă, caldă, strălucea tot văzduhul de lumină și viață. Yolanda mea cânta, eu o (2) îngânam. Când am ajuns la curmătura ce se cheamă Creuse, am zis: «Aici vom mânca, iar eu am să trag un pui de somn!». Aşa şi făcurăm, e un loc stâncos, minunat pentru o (3) oră de odihnă.”

1 – articol nehotărât proclitic

2 – pronume personal, formă clitică

3 – numeral cardinal

6. Alcătuiește un enunț imperativ, în care să existe un adjectiv pronominal posesiv, persoana a II-a, în cazul acuzativ (1), și un enunț asertiv, în care substantivul „copilărie” să fie complement prepozițional (2).

(1) Aveți grijă de sănătatea voastră!

(2) Mi-am adus aminte de copilărie.

7. Transcrie trei propoziții subordonate diferite din fraza următoare, precizând felul acestora: „Am o bunică de optzeci de ani care se apucă luni să ne povestească ce a pățit la biserică şi care pierde, povestind, slujba din duminica viitoare”.

Notă: Eu transcriu aici toate propozițiile, dar voi, la examen, respectați întocmai cerința, transcriind doar ce vi se cere.

Predicatele: am, se apucă, să povestească, a pățit, pierde.

Elemente de relație: care, să, ce, și.

Felul propozițiilor:

P1: „Am o bunică de optzeci de ani” – propoziție principală

P2: „care se apucă luni” – propoziție secundară (atributivă, subordonată propoziției 1 – ce fel de bunică?)

P3: „să ne povestească” – propoziție secundară (completivă prepozițională, subordonată propoziției 2 – de ce se apucă?)

P4: „ce a pățit la biserică” – propoziție secundară (completivă directă, subordonată propoziției 3 – ce să ne povestească?)

P5: „şi care pierde, povestind, slujba din duminica viitoare”. – propoziție subordonată (atributivă, subordonată lui P1, coordonată cu P2 prin conjuncția coordonatoare copulativă „și”).

8. Completează, în spațiile libere, forma corectă a cuvintelor scrise în paranteză, reprezentând mesajul unui pădurar.

— Yolanda, știi (a ști, conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular) că, spre sfârșitul după-amiezii (după-amiază), chiar în mijlocul pădurii (pădure), ai putea vedea cel mai bine (bine, superlativ relativ de superioritate) ultimii zimbri (zimbru) din rezervație, ei înșiși (adjectiv pronominal de întărire) niște legende.

SUBIECTUL AL II-LEA (20 de puncte)

Scrie o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să o caracterizezi pe Yolanda, personajul din textul lui Ion D. Sîrbu.

În scrierea compunerii, vei avea în vedere:
− notarea a două date de identificare a personajului (vârstă, origine, statut etc.);
− prezentarea, prin câte o secvență comentată, a două trăsături morale ale personajului;
− precizarea a două mijloace de caracterizare diferite, prin care se evidențiază trăsăturile morale prezentate;
− corelarea unei valori personale cu una dintre valorile personajului.
Punctajul pentru compunere se acordă astfel:
• conținutul compunerii – 12 puncte;
• redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența textului – 1 punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudinea gramaticală – 1 punct; claritatea exprimării ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; respectarea normelor de punctuație – 1 punct; lizibilitatea – 1 punct).
Notă! Compunerea nu va fi precedată de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

Personajul literar reprezintă o instanță definitorie pentru arta narativă, o „ființă de hârtie” prin intermediul căreia autorul își expune viziunea asupra realității transpuse în operă. Agent al acțiunii și purtător al mesajului autorului, personajul literar este o individualitate cu trăsături fizice și morale și fizice distincte, puse în lumină pe baza unor întâmplări situate într-un anumit cadru spațio-temporal.

Personajul principal al fragmentului extras din textul literar „Dansul ursului” de Ion D. Sîrbu este Yolanda, deoarece se află permanent în centrul acțiunii, iar atenția naratorului se concentrează cu precădere asupra sa. Ea este o fetiță în vârstă de zece ani, elevă în clasa a patra primară, după cum afirmă tatăl său în discuția cu inginerul.

Portretul Yolandei se conturează treptat, pe tot parcursul textului, atât prin mijloacele caracterizării directe, cât și prin cele ale caracterizării indirecte.

Încă de la început, cititorului i se dezvăluie o serie de trăsături morale ale personajului. Prin caracterizare directă, făcută de către de tatăl său, care devine narator-martor, cititorul poate afla că Yolanda este o fire comunicativă: „Spre deosebire de Daniel, băiatul meu, care e foarte tăcut, Yolanda e deosebit de comunicativă. Vorbeşte cu păsările, cu veveriţa casei, cu popândăul.”.

Prin mijloacele caracterizării indirecte reiese o altă trăsătură morală a personajului Yolanda: fire empatică, ea nu face nicio diferență între oameni și animale, iar ființele necuvântătoare îi răspund cu aceeași căldură: „(…) consideră absolut toate ființele pădurii, chiar şi copacii şi ierburile, ca fiind prietene cu ea. Adică niște copii cu care te poţi juca și cărora le poți spune ba una, ba alta. Când intră ea în grajd, toate vitele întorc capul. O cunosc și o iubesc. Câinii o adoră.”.

Alte trăsături ale Yolandei se desprind tot în mod indirect, din faptele, limbajul și relația cu celelalte personaje. Relevantă întețelegerea personajului este scena din final, din care se desprinde curajul fetei: „ Dar Yolanda m-a salvat: văzând că am devenit de culoarea ierbii, […] a venit în ajutorul meu. L-a lovit cu pumnii pe ursul ce mă săruta, spunându-i: „Ajunge, Jacques, nu vezi că tata se teme de tine?!” şi, ca pe un câine blând, l-a dat laoparte.”.

Mijloacele artistice contribuie, la rândul lor, la conturarea universului în care va evolua personajul. Autorul folosește cu măiestrie comparația („o iarbă ca mătasea”), repetiția („am urcat, am tot urcat”), eufemismul („simțeam că o voi sfârși în brațele acestui uriaș mult prea iubitor”) și cuvintele cu sens figurat.

Una dintre valorile pe care le admir la Yolanda este seriozitatea. Deși își petrece mult timp jucându-se și descoperind lumea înconjurătoare, ea nu își neglijează educația, obținând calificative excelente la evaluările școlare. La rândul meu, consider că seriozitatea este una dintre valorile care ar trebui să ne definească întotdeauna.

Notă: Eufemismul este o figură de retorică ce constă în „îndulcirea” expresiei folosite, de obicei, pentru o noțiune neplăcută, jignitoare, necuviincioasă sau obscenă, respectând paralelismul de sens. De exemplu, spunem „necuratul” în loc de „diavolul”, „vesel” în loc de „beat”, „sunt oale și ulcele” în loc de „sunt morți” ș.a.m.d.