Încă din clasele mici, profesorii ne spuneau că, în limba română, litera „x” se poate pronunța „cs” sau „gz”. Pronunția depinde de poziția în care se află litera noastră în cadrul cuvântului.
Astfel, litera „x” se va pronunța „cs” ori de câte ori o vom întâlni la începutul sau la sfârșitul unui cuvânt sau atunci când va fi urmată de o consoană:
- Xilofon, xerox = [csilofon], [cserocs]
- Extrem, mixt = [ecstrem], [micst]
- Fax, pix = [facs], [pics]
În schimb, dacă litera „x” se va afla între două vocale, regula de pronunție este stabilită de DOOM 2. În majoritatea situațiilor însă, „x” se pronunță „gz”:
- Exact = [egzact]
- Exercițiu = [egzercițiu]
- Exemplu = [egzemplu]
A se citi „CS”:
box boxer excavator excursie excavaţie
fix Mexic oxigen relaxare explicaţie
pix saxofon Roxana taxator extraterestru
A se citi „GZ”:
examen exact exerciţiu exemplu executa
exercita exaspera execuţie exotic inexact
examinare exasperant existent existenţă exersa
si care este regula conform careia cuvantul „maxim” il citim cu [cs] desi „x” se afla intre doua vocale?
Cuvintele in care in care x notează grupul de consoane sonore [gz], aflat între vocale, sunt cateva neologisme de origine latino-romanica : auxiliar, exact, exalta, examen, exantematic, exaspera, executa, exemplu, exercita, exil, exista, exotic. In limba romana, regula este ca x noteaza grupul [cs]: oxigen, oximoron, axiometrie, excavator, fix, taxa, xilofon etc.