Articolul inițial:
„Rețetă eclere”. „Eclere cu cremă de vanilie”. „Cum facem cojile de eclere”. Sunt primele trei rezultate de pe goagăl la o simplă căutare a cuvântului „ecler”.
Până aici, nimic dubios. Ecler – eclere. Sună firesc, nu? Și vă dau cuvântul meu de om îndrăgostit de dulciuri, care a pornit pe un chintal din cauza asta, că totul ar fi rămas așa, dacă printre rezultatele de pe goagăl n-ar fi apărut și un: „Eclere sau ecleruri?”. Suficient cât să-mi sădească îndoiala și să-mi reamintească, pentru a câta oară, că Internetul e util, dar că nu întotdeauna respectă norma.
Brusc, mi-a pierit pofta de dulciuri. Am început să-mi aduc aminte de câte ori m-am dus eu la cofetărie și i-am cerut doamnei trei-patru „eclere”..
Și am greșit, pentru că forma corectă de plural a cuvântului ecler este ecleruri. O spune DOOM 2, cartea aceea care ne răspunde la aproape toate dilemele lingvistice.
eclér sn [At: S. MARIN, C. B. 280 / Pl:~uri, ~e / E:fréclair] Prăjitură făcută dintr-un fel de gogoși de aluat alungite, umplute cu cremă și acoperite cu glazură de șerbet, ciocolată etc. dex.ro
Spor la ecleruri!
