Exerciții

Asociază fragmentul din Limir-împărat de loan Slavici cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50-100 de cuvinte, o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

9. Asociază fragmentul din Limir-împărat de loan Slavici cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50-100 de cuvinte, o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

Fragmentul din „Limir-împărat” de Ioan Slavici pune în valoare idealul de bunătate și frumusețe morală a poporului nostru, ilustrat și în alte texte literare, cum ar fi „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă.

În cele două texte menționate, valoarea comună este altruismul, întruchipat de doi eroi care sunt gata să pună binele celorlalți înaintea propriilor interese. Ei nu fac bine pentru a obține vreun folos, ci pentru că așa le dictează conștiința și pentru că „ușurat se simte omul care le-a făcut altora vreo ușurare”.

Și, cum „Un om nu e bun de nimic, dacă e bun numai pentru sine însuși” (Voltaire), Lia din „Limir-împărat” se pune „pe muncă lungă și grea” pentru a curăța lâna oilor și a scoate țepii din labele câinilor. Tot la fel, Harap-Alb preferă să treacă apa înot, decât să curme viața furnicilor care treceau podul: „Tot mai bine să dau prin apă, cum a da Dumnezeu, decât să curm viața atâtor gâzulițe nevinovate”.

Cosmin Șontică

Spune-mi despre ce crezi că ar mai trebui să scriu aici! 0725.225.335 | [email protected]

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *