Exerciții

Prezintă, în 30 – 70 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență din fiecare text

7. Prezintă, în 30 – 70 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență din fiecare text.

Sugestie de răspuns:

Un element de conținut comun celor două texte îl reprezintă depășirea unei situații dificile, prin calm și perseverență. În primul text, frumoasa Florița își atrage invidia hangiței, dar bunătatea ei o apără de toate relele. Mai întâi, viața îi este cruțată de Baba-Cloanța, pentru ca ulterior ea să schimbe fundamental direcția vieții a doisprezece bandiți. În cel de-al doilea text, perseverența bunicii este elementul care salvează situația dificilă din clasa I D. Dând dovadă de mult tact, bunica reușește să o facă pe micuța Ana să participe la ore fără ea și, în plus, să își facă o mulțime de prieteni.

sau

Un element de conținut comun celor două texte îl reprezintă basmele, aceste „oglindiri ale vieții în moduri fabuloase”, după cum le numea criticul literar G. Călinescu. Primul text ilustrează o parte din greutățile vieții unei frumoase fete, Florița, o adevărată eroină de basm. Ea întruchipează idealul de frumusețe feminină – fizică și, mai ales, morală al poporului nostru -, însumând calități precum: frumusețea, generozitatea, hărnicia, curajul, dreptatea ș.a.

În cel de-al doilea text, basmele reprezintă soluția rezolvării unei probleme dificile. Prin intermediul poveștilor învățate de la profesorul Kessler, Sif și Ana reușesc să îi încânte pe copiii de clasa întâi, iar astfel, micuța se acomodează printre noii ei colegi: „A doua zi n-a mai fost nevoie să mă duc la școală, Ana avea deja o grămadă de prieteni.”.

Cosmin Șontică

Spune-mi despre ce crezi că ar mai trebui să scriu aici! 0725.225.335 | [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *