Sic Cogito

Scrisoarea unui tată ocupat către fiul său

Dragul meu Luca,

În ziua în care te-ai născut, Cerul a zâmbit. Mama ta a trecut printr-o mare cumpănă și nici tu nu te-ai simțit prea bine câteva ore.. Ai venit vijelios, fiule, și pentru o clipă am crezut că bucuria noastră se va preschimba în lacrimi, dar – cum îți spuneam – până la urmă, în ziua aceea Cerul a zâmbit.

V-am adus pe amândoi acasă teferi, dar istoviți, ca după o luptă grea. La început nici nu știam cum să ne purtăm cu tine, nu știam cum să ne purtăm cu noi. Te plimbam cu mașina seara, când începeau colicile, stăteam treji, când inversaseși ziua cu noaptea, ne întreceam care să îți facă baie primul. Și câte altele..

Dar, mai ales, ne promiteam că o să ne petrecem tot timpul cu tine și că n-o să ne despărțim niciodată.

Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Tu ai făcut primii pași și ai învățat să faci lucruri la care nici nu ne așteptam. Minunea vieții nu poate fi nici egalată și nici înțeleasă. Între timp, noi ți-am înfipt în tort a treia lumânare și te-am sărbătorit cu multă iubire, dar am început să ne vedem tot mai rar. Ne-am reluat viața de dinainte, cu joburi, presiuni, deadline-uri și solicitări tot mai multe într-un timp tot mai scurt.

Ca mulți alți părinți de seama mea, te văd dimineața – când pentru tine e prea devreme – și îmi doresc nespus să te văd seara, atunci când, din păcate, pentru tine e prea târziu… Sunt prins toată ziua cu treabă și reușesc să fac multe lucruri care țin de serviciu, dar, de la o vreme, îmi dau seama că tu, fiule, tu nu ești printre „task-urile” mele.

Vorbim la telefon și pe video, deși ne aflăm la trei kilometri unul de celălalt. Am senzația că totul e bine, dar simt că tu m-ai vrea mai mult în viața ta. O simt când te agăți de piciorul meu și te uiți la mine cu ochi rugători, doar-doar n-oi pleca în ziua aia din casă.

Vreau să fiu cu tine când faci toate tâmpeniile alea care o înnebunesc pe maică-ta. Vreau să colorăm pereții împreună și să distrugem oricâte suluri de hârtie igienică vrei tu. Să spălăm televizorul cu soluție de geamuri și să le dăm mâncare tuturor ursuleților tăi de pluș.

Vreau să te văd cum cazi la fotbal, cum dai gol sau cum plângi că ai ratat și să știi că sunt acolo. Să te cerți cu un coleg sau să treci prin întâmplări care nu-ți fac plăcere, așa cum trec eroii tăi din povești prin încercări, iar la final se bucură că Binele triumfă.

Vreau să te văd cum crești lângă mine, nu cu mine în gând. Să nu-ți lipsească nimic, iar dacă totuși îți va lipsi ceva, acel lucru să nu fie prezența noastră. Vreau să te iau cu mine în „team-building”, pe stadion, la o bere sau oriunde vei mai vrea tu să mergi. Să-ți fiu călăuză într-o lume în care, mai târziu, va trebui să te descurci singur.

Dacă o să cazi, o să te ridic. Dacă o să plângi, o să plâng cu tine. Dacă o să fumezi, probabil că o să-ți dau bani de țigări. Dacă o să vrei să fii singur, o să înțeleg.

Iar dacă vei ridica vreodată mâna la mine, vei fi primul băiat de la care mi-am luat bătaie.

Cosmin Șontică

Spune-mi despre ce crezi că ar mai trebui să scriu aici!
0725.225.335 | [email protected]

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

/* ]]> */