Stiri din Buzău

Două ronduri noi, amenajate în municipiul Buzău

În curând, în zona de vest a orașului vor exista noi sensuri giratorii. Unul va fi amplasat la intersecția străzii Spiru Haret cu bulevardul Mareșal Averescu, iar cel de-al doilea – la intersecția bulevardului Stadionului cu strada Caraiman.

Lucrările în intersecția Averescu – Spiru Haret deja au început. În prezent, echipele Urbis lucrează pentru mutarea trecerii de pietoni de pe bulevardul Mareșal Averescu. „Zebra” va fi trasată câțiva metri înspre stadion, pentru a nu afecta circulația în noul rond.

Măsura este menită să reducă aglomerația produsă aici mai ales la orele de vârf. În zilele lucrătoare, zona se aglomerează peste măsură, iar cel mai greu le este șoferilor care vin de pe Spiru Haret sau celor care virează la stânga pe această stradă, dinspre Mareșal Averescu.

În primă fază, municipalitatea buzoiană va monta aici un giratoriu de mici dimensiuni, format din balize. Dacă noul rond nu va da rezultate, intersecția va fi semaforizată.

Un sens giratoriu va fi amenajat și la intersecția bulevardului Stadionului cu strada Caraiman. Și aici, șoferilor le este extrem de greu să pătrundă în drumul prioritar:

În curând, primăria ar urma să amplaseze semafoare cu buton la trecerile de pietoni aglomerate, în special în zonele comerciale. Este vorba despre strada Frăsinet și despre Bulevardul Stadionului, în zona Penny Micro XIV.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!