Apelul unei tinere din Buzău, căreia i-a murit tatăl departe de casă

O tânără din Buzău face apel către toți oamenii de bine care o pot ajuta să își aducă tatăl acasă. Bărbatul, care astăzi ar fi împlinit 55 de ani, a decedat în Germania, unde se afla la muncă pentru a-și putea întreține familia.
Potrivit apelului public lansat pe Facebook, Valeriu – sau Vali, așa cum îl știu toți prietenii – a fost un tată devotat, un soț iubitor și un om muncitor care și-a pus mereu familia pe primul loc. De 7 ani lucra în construcții, în Germania, cu gândul la cele două fetițe și la soția lui din România, pentru care își dorea un viitor mai bun.
Din păcate, Vali s-a stins din viață duminică, 15 iunie 2025, din cauza unei insuficiențe respiratorii. A lăsat în urmă o familie îndurerată și nepregătită să facă față unei asemenea tragedii.
Acum, fiica sa cea mare, Denisa, încearcă să strângă 2400 de euro, suma necesară repatrierii tatălui ei.
Din păcate, viața a fost nedreaptă. Tata s-a stins din viață brusc, departe de noi, în Worms, Rheineland, iar durerea este de necuprins. Acum luptăm cu o altă greutate: nu avem posibilitatea să-l aducem acasă și să-l înmormântăm creștinește, așa cum merită.
De aceea vă cer, cu inima strânsă, ajutorul. Orice donație, oricât de mică, ne apropie de visul de a-l aduce pe tata înapoi – acasă, în România, lângă cei pe care i-a iubit.
Donațiile se pot face în contul RO67RNCB0205146606480001 – Constantin Doina sau în linkul de mai jos.
Astăzi ar fi fost ziua lui. Vă rog, în loc de un „La mulți ani”, ajutați-ne cu un gest de suflet.
Linkul campaniei este aici: https://gofund.me/01b1a081„ a transmis familia lui Vali.
Condoleanțe, Dumnezeu să il ierte.
Multă putetr familiei greu imcercate!