Dragi copii,
De cele mai multe ori, la școală ni se cere să identificăm diftongii din cuvinte care nu ne pun probleme la despărțirea în silabe: poar-tă; hai-nă; stea-ua. În astfel de situații nu e greu să vezi diftongul. Se poate întâmpla însă ca exercițiul să nu fie atât de „blând” cu noi și să ne propună cuvinte și structuri problematice, de tipul:
-
„mi–a (zis)”, unde semivocala „i” și vocala „a” formează un diftong, întrucât se află în aceeași silabă, grupul nefiind afectat de cratimă.
Și cuvintele care conțin grupurile „ce”, „ci„, „ge”, „gi”, „che”, „chi”, „ghe” și „ghi” ne pot pune în dificultate, întrucât, uneori, „e” și „i” au valoare fonetică zero, ajutând la rostirea sunetelor č , ĝ, k’ și g’. Despre acest subiect am scris aici.
Mari dificultăți în identificarea diftongului apar însă în cazul cuvintelor terminate în doi sau trei „i”. Cuvinte precum „copii”, „albaștrii (ochi)”, „(eu) citii” ne pun în fața unor alegeri dificile.
În continuare, vom încerca să lămurim „misterul” celor doi „i” și să oferim o regulă simplă, salvatoare în astfel de situații.
Să luăm cuvântul „copil”, pe care îl vom despărți în silabe:
-
co-pil
Observăm că ultima silabă conține sunetul „i”, care este vocală și care poartă accent.
Acum vom trece substantivul „copil” la plural:
-
co-pii
Ce observăm? Primul „i” a rămas vocală, pentru că era și în forma de singular, iar cel de-al doilea „i” care a apărut (desinența de plural) este semivocală.
Așadar, în cuvântul „copii” avem diftongul „ii”.
Pentru a întări regula, vom mai lua un cuvânt:
-
pus-tiu
Și în acest caz observăm că ultima silabă îl conține pe i”, care este accentuat.
Forma de plural va arăta astfel:
-
pus-tii
La fel ca în cazul cuvântului „copii”, în „pustii” avem diftongul „ii”, întrucât primul „i” este vocala accentuată pe care o găsim și în forma de singular a cuvântului (poate fi substantiv sau adjectiv).
Alt exemplu:
-
pri-e-te-ni-e („i” accentual în penultima silabă)
-
pri-e-te-nii (diftongul „ii”)
Buuun! Dar regula ca „i” accentuat să fie în ultima sau penultima silabă a cuvântului nu se limitează doar la substantive și adjective, ci și la verbe. Priviți aici:
-
a citi (verb) se desparte în silabe: ci-ti (unde ultimul „i” este vocală și poartă și accent).
Așadar, dacă voi conjuga acest verb la perfect simplu, persoana I, voi obține forma:
eu citii, unde „ii” este diftong.
Ați înțeles? Prin urmare, pot trage și o concluzie:
Dacă ultima sau penultima silabă a unui cuvânt conține vocala „i” accentuată (se aude mai tare), atunci forma de plural a acelui cuvânt va avea diftongul „ii”.
Același lucru se aplică și în cazul verbelor, după cum am arătat mai sus.
Acum, că am văzut cum stă treaba, haideți să vedem dacă în cuvântul subliniat avem sau nu diftong:
Membrii echipei au refuzat să intre pe teren.
Avem doi „i” așa că am fi îndreptățiți să credem că ei formează și un diftong.
Atenție, însă! Noi sutem obligați, conform regulii de mai sus, să ne asigurăm că forma de singular a cuvântului îl conține pe „i” accentuat în ultima sau penultima silabă:
-
mem-bru.
Îl conține? Nu prea…
Așadar, în substantivul „membrii” avem la final doar un sunet – „i” -, motiv pentru care cuvântul va fi transcris fonetic: [m e m b r i]
La fel și în :
-
co-dru/co-dri – „codrii de brad”
-
mai-stru/mai-ștri – „maiștrii fabricii”
-
pri-e-ten/pri-e-teni – „prietenii mei”
În niciuna dintre formele de plural articulate de mai sus NU avem diftong, întrucât nu conțin vocala „i” accentuată în ultima sau în penultima silabă.
Atenție!
În cuvintele cu trei „i” la final nu avem diftong, ci hiat:
-
copil – copii – copiii
- co-pi-ii, care se transcrie fonetic [ko-pi–i]
Ați prins ideea?
Acum aștept de la voi rezolvarea următorului exercițiu:
Arătați de câte ori apare sunetul „i” la sfârșitul următoarelor cuvinte:
-
(doi) fii
-
(eu) venii
-
aurii
-
liliachii
-
bunii (mei prieteni)
Dacă aveți întrebări sau sugestii, nu ezitați să mi le lăsați în comentarii.
