Jurnalul. Pagina de jurnal

Salut!

Știu că nu vă plac definițiile, așa că, în acest material, o să vă scutesc de corvoada conceptelor teoretice și o să încerc să explic, pe înțelesul tuturor, ce este acela un jurnal.

Ce facem noi atunci când nu știm ce înseamnă un cuvânt? Ne ducem la DEx, ajutorul nostru cel de toate zilele în probleme de semantică. De acolo aflăm că „jurnal” înseamnă:

Buuun! Așadar, jurnalul reprezintă un caiet/un registru – sau cum vreți voi să-i spuneți – în care o persoană scrie regulat, de obicei zilnic, ceea ce s-a întâmplat în cursul acelei zile. Jurnalul are, așadar, un caracter subiectiv, intim, deoarece reprezintă gândurile, emoțiile, impresiile noastre dintr-un anumit moment.

Chiar, ați fost vreodată tentați să scrieți într-un jurnal?

• Ce putem scrie într-un jurnal?

Jurnalul nu are reguli de scriere și nici un tipar pe care să-l urmăm, așa că în paginile sale putem înregistra aproape orice: întâmplări, emoții, stări, dorințe, planuri, preocupări ș.a.m.d. Cel mai important „ingredient” din rețeta unui jurnal nu este nici cantitatea de date, nici perfecțiunea vieții omului, ci sinceritatea. Atunci când scrii un jurnal, o faci doar pentru tine și nu iei în calcul posibilitatea ca el să fie citit și de altcineva.

Atunci…de ce să scrii un jurnal intim? Simplu: Pentru că te ajută să te accepți pe tine, să te cunoști, să te autodepășești, să te descarci, să te confesezi cuiva care sigur nu te va trăda, să lași o parte din tine în filele unui caiet, pentru anii în care vei vrea să te…redescoperi.

În mod evident, jurnalele diferă în funcție de ceea ce scriem în ele. De pildă,

• în expediții, marinarii sau astronauții pot ține un jurnal de bord;
• soldații aflați pe câmpul de luptă pot ține un jurnal de război;
• turiștii pot ține un jurnal de călătorie;
• personalul spitalului ține un jurnal medical, cu date despre evoluția sănătății unui pacient,
• iar noi, toți ceilalți, putem ține un jurnal intim, personal, în care scriem tot ce s-a întâmplat într-o anumită zi, în care nu suntem obligați să respectăm nicio regulă. Ba da, una singură: Să fim sinceri și să ne reflectăm acolo pe noi, cei adevărați!

„Teoria sine praxis est cum rota sine axis”, spuneau latinii. Într-adevăr, „Teoria fără pratică e ca roata fără ax.”; nu se învârte. Așa că hai să vedem câteva fragmente din diferite jurnale:

Iulie 1950. S-ar putea să nu fiu niciodată fericită, dar în această seară sunt mulțumită, nimic mai mult decât o casă goală, oboseala călduroasă dintr-o zi petrecută la soare, un pahar de lapte rece dulce și o farfurie puțin adâncă afinele care se scalda in smantana Cand cineva este atat de obosit la sfarsitul unei zile trebuie sa dormi iar la urmatorul zor, mai sunt si mai multi alergatori de capsuni si astfel se traieste, in apropierea pamantului. mă numesc nebun să cer mai multe … „ (Sylvia Plath, Jurnalele nesfârșite ale lui Sylvia Plath , ed. Karen V. Kukil, Anchor Books, 2000)

12 IUNIE 1942 Sper că- ţi voi putea împărtăși totul, așa cum n- am reușit cu nimeni altcineva până acum, și sper că- mi vei fi de mare ajutor.

28 SEPTEMBRIE 1942 (COMPLETARE)

Până acum mi- ai fost de mare ajutor, așa cum mi- a fost și Kitty, căreia îi scriu regulat. Îmi place mult mai mult felul acesta de a scrie în jurnal și acum abia dacă mai pot aștepta clipa în care voi avea timp să scriu în tine. O, ce bucuroasă sunt că te- am luat cu mine!

DUMINICĂ, 14 IUNIE 1942 Voi începe cu momentul în care te- am primit, adică în care te-am văzut pe masa cu darurile de ziua mea (căci am fost de faţă și când te- au cumpărat, dar asta nu se pune). Vineri, pe 12 iunie, la ora șase mă trezisem deja, și ăsta- i un lucru foarte ușor de înţeles, fiindcă era ziua mea. Dar la ora șase încă nu aveam voie să mă scol, așa că a trebuit să-mi înfrânez curiozitatea până la șapte fără un sfert. Atunci n-am mai rezistat și m- am dus în sufragerie, unde Moortje (pisica) m-a întâmpinat alintându-se printre picioarele mele.” – Jurnalul Annei Frank (Anne Frank a ţinut un jurnal între 12 iunie 1942 și 1 august 1944. A scris1 doar pentru sine până în primăvara lui 1944, când, la postul de radio Oranje, care transmitea din Londra, l- a auzit pe Bolkenstein, ministru al educaţiei în guvernul neerlandez în exil, spunând că după război vor trebui adunate și publicate toate dovezile suferinţelor poporului neerlandez din timpul ocupaţiei germane.)

Într-o pagină de jurnal folosim un limbaj colocvial, simplu. Aici ne notăm gândurile, impresiile, emoțiile, întâmplările dintr-o anumită zi și o facem doar pentru noi. Iată, mai jos, o pagină de jurnal – fictivă, ce-i drept, dar mai actuală:

10 martie 2020

A fost frig, mai frig decât de obicei și, colac peste pupăză, la școală nu ne-a mers căldura. Doamna dirigintă ne-a zis că s-a defectat un cazan al centralei termice, iar reparația poate dura. Bine, s-ar putea nici să nu mai fie nevoie, fiindcă la televizor au anunțat că, începând de miercuri, închid școlile; circulă un virus ciudat, care face deja ravagii prin alte țări.

M-am împăcat cu Marta. Ne-a trecut supărarea și am realizat că ar fi o prostie din partea noastră să o ținem așa. Suntem colege din clasa întâi și ar fi culmea ca, taman în a opta, să o rupem definitiv. Oricum nu știu ce va fi la vară și la ce licee vom intra; nu-mi fac griji, am medii foarte bune, dar ea e cam la limită pentru Hasdeu. Sper din tot sufletul să rămânem colege și, eventual, să picăm în aceeași clasă.”

Uneori, persoanele care scriu un jurnal i se adresează acestuia cu formula: „Dragă jurnalule”. Alteori, pot folosi un nume. De exemplu, Anne Frank i se adresează jurnalului său cu „Dragă Kitty”.

Jurnalul intim, personal, pe care îl poate ține orice persoană, diferă de jurnalul „fictiv”, cel în care trebuie să inventăm anumite întâmplări, evenimente, senzații. La școală, de pildă, ne putem întâlni cu o astfel de cerință:

Cum aș fi rezolvat eu:

Dragă jurnalule,

Azi am avut o zi minunată! Nici n-o să-ti vină să crezi unde am ajuns! Tocmai la Paris! Da, da, la Paris! Adică în visul copilăriei mele!

Când am coborât din avion în ,,Oraşul luminilor”, afară erau 2 grade. Un frig apăsător mă pătrundea până în oase, dar chiar nu mai conta! Eram fericit(ă) și foarte emoționat(ă)! Sufletul îmi tremura de bucurie, mai ales că pășeam pentru prima oară pe pământul lui Voltaire! Simțeam că toate lumea e a mea!

Când am plecat din București era foarte devreme; mingea de foc a dimineții nici nu își făcuse apariția. E drept, la aeroport am stat ceva mai mult pentru check-in (în perioada asta se fac controale amănunțite). Acelaşi lucru s-a întâmplat și în Franța , unde se iau măsuri riguroase de protecție a călătorilor. Practic, te scanează, îți măsoară temperatura, verifică amănunțit bagajele, totul pentru siguranța turistului!

Zborul a durat aproximativ trei ore, iar eu număram minutele. Ardeam de nerăbdare să ajung în oraşul mult visat.

Odată ce am pătruns în inima Parisului, am fost impresionat (ă) de atmosfera de sărbătoare: lumini ornamentale, globulețe şi steluțe felurite licăreau în toti copacii de pe Champs-Élysées. Muzeul Luvru părea un castel dintr-o poveste cu zâne, iar Moulin Rouge ne întâmpina cu jocul unic de lumini roșietice. E o încântare să te plimbi seara, în preajma sărbătorilor de iarnă, pe străzile din Paris!

Dar, ce crezi că mi s-a întâmplat într-un magazin cu suvenire? Am intrat entuziasmat (ă) şi dornic să cumpăr ceva pentru cei de-acasă. Am pus în coș câteva lucruri cu iz de Paris şi m-am dus la casă să le plătesc. Acolo, casierul era îmbrăcat în costum de ren. Mi-a zâmbit cu subînțeles si mi-a zis că totul era cadou de la Moş Crăciun. Doar era 25 Decembrie! Nu îmi puteam reveni din uimire!

I-am mulțumit emoționat (ă) și am plecat încântat spre hotel. Pe drum am zărit Turnul Eiffel, încărcat de podoabe luminoase care iti bucurau sufletul!

Știi ceva? Cum nu se dădea Nică dus din Humulești, din leagănul copilăriei sale fericite, așa nu-mi vine mie să mă mai dau dus din Paris! Pe curââând!

Observați, așadar, că am folosit două elemente des întâlnite într-o pagină de jurnal: data și formula de adresare.

• Când un jurnal personal devine literatură?

Jurnalul poate fi nu doar o specie literară, ci și o tehnică de construcție a operei. „Romanul adolescentului miop” al lui Mircea Eliade este, de fapt, un „jurnal deghizat”, în care ni se înfăţişează, aproape cinematografic, o epocă, un timp, cu personajele sale recompuse din atitudini, gesturi, aspiraţii. Mai târziu, la liceu, veți putea constata că tehnica jurnalului este utilizată în romane precum „Maitreyi” și „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Astfel, veți descoperi că tehnica jurnalului nu doar că nu diminuează cu nimic din valoarea și complexitatea operei literare, ci că conferă celor relatate un plus de autenticitate.

Jurnalul intim a fost în mare vogă secolul trecut, atunci când numeroși scriitori și intelectuali își așterneau viața în paginile jurnalelor. Eugen Lovinescu, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu, Gala Galaction, Camil Petrescu, Ioana Em. Petrescu sunt doar câteva dintre numele personalităților care au ținut jurnale. Cel mai lonegiv diarist este însă, de departe, Titu Maiorescu. El și-a început jurnalul intim la 15 ani și a continuat să scrie neîntrerupt până la vârsta de 72 de ani.

E frumos să ții un jurnal. Te ajută să te descoperi, să te descrii, să te evaluezi, să te cunoști.

Spor la scris!