Caracterizarea domnului Preda din „Dacia Felix” de Cezar Petrescu

Copii,

Ieri nu am reușit să public rezolvarea subiectului al II-lea de la simularea Evaluării Naționale, deși promisesem că voi face asta. Promisiunea-i obligație curată, așa că azi-noapte mi-am găsit timp să realizez și caracterizarea domnului Preda.

Chiar dacă e tardivă, sper să vă ajute măcar să vă formați o idee despre cum ar trebui redactată o caracterizare. Nu pretind că e vreo mare rezolvare, dar vă garantez că au fost respectate toate cerințele din foaia de examen.

P.S.: Unii profesori sugerează că ar trebui să începem caracterizarea cu un fragment teoretic, precum cel de mai jos, dar eu nu aș risca. Mă gândesc, în primul rând, la faptul că asta ne-ar răpi din start 20-30 de cuvinte, iar în al doilea rând, la recomandarea de a nu folosi noțiuni de teorie literară în mod nejustificat, pentru că oricum ele nu sunt punctate.

Personajul literar reprezintă o instanță definitorie pentru arta narativă, o „ființă de hârtie” prin intermediul căreia autorul își expune viziunea asupra realității transpuse în operă.

Subiectul II. Propunere de rezolvare:

Domnul Preda este un personaj individual și absent al operei Dacia Felix de Cezar Petrescu, el trăind doar în amintirile despre școală ale naratorului. Încă de la început, cititorului i se dezvăluie statutul social al personajului: „Domnul Preda, de la Trei Ierarhi” fusese cel dintâi dascăl de oraș al băieților, un om pe care copiii îl considerau nemuritor, „o mumie sortită să biruie timpul”.

Atitudinea sa față de elevi creionează portretul unui taciturn, al unui om distant, care pune între el și clasă „un zid de nepătruns”. Portretului său moral i se adaugă statornicia și echilibrul, trăsături definitorii pentru acest dascăl neclintit de la catedră, egal în fapte și în vorbe, indiferent de situație și de interlocutor.

Sub aspect fizic, domnul Preda este caracterizat direct de către narator: „înalt și uscat (…), zgârcit la vorbă și râzând o dată într-o lună”. Prin mijloacele caracterizării indirecte, naratorul reușește să contureze imaginea unui om calm, pe care „nimic nu-l tulbura din măsura cu care își cântărea glasul”. Totuși, domnul Preda are și momente de strălucire. Semnificativ, în acest sens, este episodul predării lecției despre epoca daco-romană, atunci când profesorul chiar reușește să-i captiveze pe elevi: „(…) ne-a cucerit sufletele o jumătate de ceas, ținându-ne sub stăpânirea unei emoții pe care nu i-o cunoșteam, pe care nu ne-o cunoșteam”.

Personal, m-a impresionat perseverența profesorului, care a reușit să facă din eterna lecție anostă un prilej de bucurie a cunoașterii și a descoperirii istoriei. Nimeni nu poate ști care era suferința domnului Preda și ce anume l-a trezit din acea lungă tăcere. În orice caz, transformarea sa – fie și pentru o jumătate de ceas – reprezintă suprema dovadă a faptului că în fiecare om există o parte bună, că fiecare dintre noi are ceva de oferit! Că trebuie doar să avem răbdare, să fim înțelegători cu cei din jur, să-i descoperim și să ne descoperim!