Diftongul, triftongul și hiatul, pe înțelesul tuturor

Salutare, prieteni!

E deja noiembrie și începem să ne pregătim pentru Evaluarea Națională 2022. Vom începe cu fonetica, acea ramură a lingvisticii ce studiază sunetele vorbirii ca cele mai mici segmente ale sale. V-am pregătit aici conținut teoretic, o fișă de lucru și câteva joculețe.

Să începem!

Alfabetul limbii române cuprinde 31 de litere.  El este reținut într-o ordine precisă, numită ordine alfabetică, ce urmează tradiția alfabetului latin clasic.

Sunetul este expresia sonoră a literei, iar litera este expresia grafică a sunetului. Asta înseamnă că fiecare sunet pe care eu îl produc poate fi scris, notat cu un semn (literă). Și invers.

Sunetele limbii române se împart în vocale și consoane.

1. Vocalele sunt sunetele în producerea cărora curentul de aer emis nu întâmpină niciun obstacol pe parcursul aparatului fonator, în afara coardelor vocale unde se formează. De aceea sunt considerate sunete pline (plenisone).
2. Consoanele sunt sunetele care se pronunță cu ajutorul altor sunete: b, c, d, f, g, h, j, k, l, m, n, p, q, r, s, ş, t, t, v, w, x, z = 20.

Vocalele reprezintă centrul silabic, în sensul că ele pot forma silabe, fie singure, fie împreună cu alte sunete (consoane/semivocale).

• Sunt întotdeauna vocale: a, ă, â, î (se transcriu cu o bară orizontală dedesubt)
• Sunt semmivocale: e, i, o, u (se transcriu cu un semicerc dedesubt)

Vi se par multe? Să fim totuși recunoscători: Sistemul vocalic al limbii române, cu şapte vocale, este relativ simplu. Neogreaca are un sistem și mai simplu, cu cinci vocale, dar gândiți-vă la limba franceză, care are… 16 vocale!

Una dintre regulile de bază ale foneticii spune așa: într-o silabă există obligatoriu o vocală, dar una și numai una. Așadar, nu poate exista silabă fără vocală.

Ex: ca-să, mâ-nă, î-na–in-ta, ro-uă, a-er

În ultimul exemplu observăm însă ceva ce pare să contrazică spusele anterioare. Ultima silabă este er și, cum sunetul e este clasificat mai sus drept semivocală, ne punem întrebarea: Unde este vocala obligatorie?

Trebuie să știți că, la rândul lor, semivocalele pot deveni vocale. Când se întâmplă asta? Atunci când în silabă nu există o altă vocală. În acest caz, semivocala dobândește cantitate de vocală:

Ex: te-mă, mi-nu-ne, mo-tor

Atunci când în silabă se află deja o vocală, sunetele e, i, o și u sunt semivocale:

Ex: moa-ră, sea-ră, grâu, pai

Atunci când într-o silabă există două dintre sunetele clasificate mai sus ca semivocale, una dintre ele devine vocală. Cum stabilim care este? Rostim cuvântul și stabilim care se aude mai tare, plenison.

Ex: În cuvântul ie-pu-re avem silaba ie. Cum stabilim care este vocala? Ne „jucăm” puțin cu accentul. Dacă rostim cuvântul cu accent pe i, se va auzi ciudat. Când vom accentua vocala e se va auzi românește: iepure. Așadar, i  este semivocala, iar e, vocala.

Acum, că am lămurit întrucâtva problema sunetelor și am început să înțelegem care e rolul lor, vom trece la grupurile de sunete: diftong, triftong, hiat.

Diftongul, triftongul și hiatul sunt concepte care privesc grupurile de vocale și/sau semivocale.

1. Difongul este grupul de sunete format dintr-o vocală şi o semivocală rostite în aceeaşi silabă. Pentru a stabili unde se află un diftong este nevoie să despărțim cuvântul/secvența în silabe:

• iar-bă (diftongul este ia, fiind format din semivocala i și vocala a)
• hai-nă (diftongul este ai, fiind format din vocala a și semivocala i)
• ve-nea (diftongul este ea, fiind format din semivocala e și vocala a)

Difongul care începe cu semivocală  se numește diftong ascendent (urcător)

• soa-re (observați că prima este semivocala o, urmată de vocala a)
• iar-nă (observați că prima este semivocala i, urmată de vocala a)

Diftongul care începe cu vocală se mai numește diftong descendent (coborâtor)

• pâi-ne (observați că prima este vocala, urmată de semivocală)
• sau (observați că prima este vocala a, după care urmează semivocala u)

Există și situații în care grupul de sunete vocalice este format din două sunete clasificate ca semivocale (e, i ,o, u). În realitate, una dintre ele devine vocală. Cum stabilim care este aceasta? Rostim cuvântul și stabilim care se aude mai tare (se aude plenison, accentuat, poate fi prelungită în rostire):

• pui ( u este vocala, deoarece se aude mai tare)
• a-teu
• ac-va-riu
• iu-te
• ru-gi-niu

Mare atenție la structurile de tipul i-a dat, ne-a spus ș.a. Cratima nu trebuie confundată cu liniuța de unire, aici ea având rolul de a marca rostirea împreună a două cuvinte. De aceea, dacă vom despărți în silabe, vom constata că avem diftong între cuvinte:

• | i-a | dat | – prima silabă conține diftongul ia
• | ne-a | spus | – prima silabă conține diftongul ea

IMPORTANT: După c, g, ch și gh  nu există diftongi care să înceapă cu semivocalele e sau i:

• Cuvântul ceas se transcrie fonetic / čas /. Așadar, e este literă ajutătoare pentru grupul ce, deci nu poate fi semivocală pentru diftongul
• Cuvântul fugea se transcrie fonetic / fu-ĝa/. Astfel, e este literă ajutătoare pentru grupul ge, deci nu poate fi semivocală în diftongul
• Cuvântul chiar se transcrie fonetic /k’ar/. Așadar, după cum ne arată transcierea fonetică, în cuvânt există doar o vocală; sunetul i este literă ajutătoare pentru grupul chi, concluzia fiind că în acest cuvânt nu există diftong.

Atenție! Dacă grupurile ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi sunt urmate de două sunete vocalice, atunci cuvântul conține diftong. Ne va fi ușor să înțelegem acest fenomen despărțind în silabe și transcriind fonetic:

• ve-gheai = /ve-g’ai/ (Observați cum, în a doua silabă, s-a format diftongul a Dacă vă întrebați ce s-a întâmplat cu litera e, ea a rămas literă ajutătoare pentru grupul ghe.

Ce se întâmplă însă în cuvinte precum: geamgiu, iaurgiu, zarzavagiu, hangiu, barcagiu? Avem sau nu avem diftong? Răspunsul e simplu: Întrucât accentul cade pe i, acesta este și vocală și literă ajutătoare, iar împreună cu semivocala u formează diftongul iu. Nu același lucru se întâmplă în cuvinte ca: solfégiu, cortégiu, unde i este literă ajutătoare: solfeğu, corteğu.

Conțin diftongi cuvintele: eu, el, ea, ei, ele, eram, erai, erați ș.a. Motivul, se pronunță ie, și nu e la începutul formelor pronumelui personal (eu-„ieu”,  el – „iel”, ea –„ia”) și al formelor de prezent și imperfect ale verbului „a fi” (ești- „iești”, este – „ieste”, eram – „ieram” ș.a). Se pronunță „e” la începutul neologismelor: elev, (a) eradica, elevație, eficient.

Joc:

2. Triftongul este grupul de sunete vocalice format dintr-o vocală și două semivocale, pronunțate în aceeași silabă.

Exemple:

• su–iau (a este vocala, i și u sunt semivocalele)
• miei (e este vocala, primul i și cel de-al doilea i sunt semivocalele
• uau! (a este vocala, primul u și cel de-al doilea u sunt semivocalele)

Triftongii ascendenti sunt formați din semivocală + semivocală + vocală:

• a-ri-pioa-ră (i și o sunt semivocalele, iar a este vocala)

Triftongii centrați sunt formați din: semivocală + vocală + semivocală :

• su-iai (primul i și cel de-al doilea i sunt semivocale, iar a este vocala)

ATENȚIE! Grupurile ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi, urmate de două sunete vocalice, NU formează triftongi, ci diftongi:

• Cuvântul fă-ceau conține diftong, nu triftong, deoarece, dacă transcriem fonetic, obținem: / fă-čau /. Observați că sunetul e nu apare în transcrierea fonetică,d eoarece este literă ajutătoare pentru grupul ce.
• La fel vom proceda și în cazul cuvintelor:

–ve-gheau (transcris fonetic /ve-g’au/)

– ceai (transcris fonetic / čai / )

Mare atenție la structurile de tipul i-ai dat, ne-au spus ș.a. Cratima nu trebuie confundată cu liniuța de unire, aici ea având rolul de a marca rostirea împreună a două cuvinte. De aceea, dacă vom despărți în silabe, vom constata că avem diftong între cuvinte:

• | i-ai | dat | – prima silabă conține triftongul iai
• | ne-au | spus | – prima silabă conține triftongul eau

Joacă-te!

3. Hiatul reprezintă un grup de două vocale alăturate, care apar în silabe diferite.

Exemple:

• a–e-ri–an (observați cele două hiaturi: între a și e, respectiv între i și a)
• al-co–ol
• i-de–e
• a–ur

Până și cuvântul hiat conține un…hiat!

Pentru a identifica hiatul, este nevoie să despărțim în silabe. Rezolvați singuri:

• știință, conștiință, boreal, alee, zoologie, proprietar, aeroport

ATENȚIE! Dubletele formează vocale în hiat:

• ii: ființă = fi–in-ță; fiindcă = fi–ind-că

Singura excepție o reprezintă cuvântul fiică. Conform DOOM2, acesta se desparte astfel:

• fii-că (conține diftong, nu hiat)

Observație: Substantivele și adjectivele care se termină în doi i la Nominativ-Acuzativ formează diftong descendent (ii): co-pii, mun-ții, pro-prii, î-nal-ții (munți), ma-rii (oameni). De asemenea, verbele de conjugarea a IV-a în i se termină întotdeauna la infinitiv prezent într-un singur i (a fugi, a veni), iar unele dintre ele formează perfectul simplu în doi : (eu) ve-nii, fu-gii, unde primul i este vocală, iar al doilea semivocală, formând diftong descendent.

Substantivele care la genitiv-dativ se termină în doi i formează un diftong ascendent  (semivocală + vocală): (rochia) femeii, (lâna) oii, (apele) ploii, (marginea) văii, (gaura) cheii, (marginea) foii, (capul) păpușii.

Ce credeți că se întâmplă în cazul substantivelor și adjecitvelor terminate în trei i? Iată cel mai bun exemplu:

• Substantivul copiii se desparte în silabe astfel: co-pi-ii. Avem, așadar, de a face cu un diftong ascendent în ultima silabă: ii.

REȚINEȚI! Nu există hiat între vocală și diftong sau triftong,  indiferent de poziția vocalei din grupul de sunete. În cuvântul mie – u – na avem diftongul ie, dar sunetele e și u nu formează un hiat.

• ba-ie | tre-bu-ie  | ia–urt | cre-ioa-ne

Încheiem întâlnirea cu o întrebare: În propoziția „Nașa Elena sosește mâine.” există hiat? Dacă da, unde se află?

Nu uitați de jocul pe care vi l-am pregătit și nici de fișa de lucru atașată!

Pe data viitoare!

---

DESCARCĂ DE AICI FIȘA DE LUCRU