Utile

Am avut noroc de dirigintă!

Diriginta mea din gimnaziu – Fie-i țărâna ușoară! – era tobă de limba română. Avea har, avea metodă și mai avea niște „fixuri”, grație cărora mulți dintre elevii dumneaei au astăzi mai mult de cincizeci de cuvinte în vocabular.

Doamna Ștefan ne punea să învățăm, la fiecare lecție, măcar două sinonime neologice pentru cuvinte din limbajul de zi cu zi. Era o mare povară pentru mulți dintre noi, fiindcă acele cuvinte ne erau complet străine, iar unele dintre ele sunau și ciudat. La 12 ani râdeam ca apucații când Doamna pronunța cuvinte precum: „belicos”, „flegmatic”, „a incurba” sau „notoriu” (despre ultimul eram convinși că înseamnă „bețiv”).

Anii au trecut, doamna dirigintă a plecat în lumea umbrelor, iar eu am ajuns la catedră. De-a lungul timpului am scris undeva sinonimele neologice pe care ni le dădea Doamna. Am mai adăugat și eu câteva și mi-am zis că nu e rău să le las aici, în speranța că vor fi utile cuiva. Măcar două pe zi.

MIC „DICȚIONAR” DE SINONIME NEOLOGICE:

  • A
  • aborigen = autohton, băștinaș
  • abandona = a părăsi
  • abominabil = groaznic, înfiorător
  • abilitate = fler
  • abis = prăpastie
  • abil = îndemânatic
  • aberație = elucubrație
  • a abjura =  a renega
  • abrogare = anulare
  • actant = protagonist
  • a acumula =  a aduna
  • a achita = a plăti
  • a accelera = a grăbi
  • acces = intrare, permisiune
  • aspru = sever, drastic
  • a acorda = a conferi, a decerna
  • acrimonie = sarcasm
  • adulație = lingușire
  • adept = partizan
  • adecvat = potrivit, compatibil
  • a adjudeca = a atribui
  • adversar = oponent, dușman
  • adagiu = maximă, aforism
  • agnomen = supranume
  • agreabil = plăcut
  • a agrava = a înrăutăți
  • antecedență = preferință
  • anost = searbăd, fad
  • aluzie = apropo
  • alpestru = alpin, de mare înălțime
  • amfitrion = gazdă
  • amuzant = hazliu
  • a ameliora = a îmbunătăți
  • ambiguu = echivoc
  • amabil = politicos
  • antum = publicat în timpul vieții
  • a anticipa  = a prevesti
  • animozitate = atitudine ostilă
  • apetență = poftă, plăcere pentru ceva
  • aspirație = dorință, deziderat
  • avantaj = atu
  • a asana = a seca
  • apoteoză = glorificare
  • autentic = veritabil
  • anxietate = neliniște
  • avid = lacom, cupid, vorace
  • B
  • banal = obișnuit
  • belicos = războinic, agresiv
  • bagatelă = lucru de mică importanță
  • bigot = habotnic, religios peste măsură
  • bravură = viteje, curaj
  • bravadă = sfidare
  • C
  • cabală = intrigă, uneltire
  • calm = domol
  • campestru = câmpenesc, rural, rustic, țărănesc
  • caniculă = arșiță
  • castă = tagmă, clan
  • captivant = fermecător
  • casabil = fragil, friabil
  • capriciu = poftă, plăcere, naz
  • cauză = pricină
  • capabil = pregătit
  • caudifer = care are coadă
  • culant = amabil, darnic
  • a consola = a alina, a mângâia
  • coercibil = constrâns, obligat
  • concesiv = tolerant
  • concludent = elocvent
  • a consolida = a întări
  • confidențial = intim
  • contagios = molipsitor
  • a corobora = a sprijini, a întări o idee
  • a concilia = a aplana
  • consecuție = înlănțuire
  • a confirma = a valida
  • a contramanda  =  a anula, a revoca
  • comerț = negoț
  • a condamna = a osândi
  • cuplabil = vinovat
  • cutumă = obicei
  • a celebra = a sărbători
  • circumspect = grijuliu, prevăzător
  • clemență = iertare
  • clamoros = strigător, deznădăjduit, răsunător
  • D
  • deziderat = cerință
  • decrepit = ramolit, senil
  • a denunța = a pârî
  • delațiune = denunț
  • a deceda = a muri
  • depoziție = mărturisire
  •  deposeda = a jefui
  • deferență = respect
  • decent = cuviincios
  • derviș = călugăr musulman
  • a delibera = a decide, a hotărî
  • a denigra = a ponegri, a defăima
  • demodat = învechit, perimat
  • deplorabil = jalnic, vrednic de plâns
  • detaliu = amănunt
  • devoțiune = evlavie, pietate
  • devotament = abnegație, dăruire, atașament
  • dezavantaj = handicap
  • diatribă = critică violentă, pamflet
  • disonanță = deosebire
  • diafan = străveziu
  • a disimula = a se preface
  • dispută = ceartă, altercație
  • diferend = conflict, dezacord, neînțelegere
  • dolent = plângăcios, trist
  • drastic = sever
  • E
  • ecou = răsunet
  • a edifica = a lămuri
  • eden = paradis, rai
  • efemer = trecător
  • a eflora = a frunzări o carte, a citi superficial
  • a emigra = a pribegi
  • eminent = excepțional, superior, excelent
  • enigmă = taină, mister, secret
  • eroare = greșeală
  • est = răsărit
  • elocvent = convingător, expresiv
  • a eluda = a ocoli, a evita, a ignota intenționat
  • etern = veșnic
  • a escamota = a ascunde (adevărul)
  • a evoca = a aminti
  • a evacua = a goli
  • evident = vădit, vizibil
  • expansiv =  comunicativ
  • exhaustiv = complet, în întregime
  • exigent = riguros, sever, pretensiv
  • a exulta = a fi foarte fericit
  • a exalta = a slăvi, a glorifica
  • excentric = ciudat, bizar, extravagant
  • a expune = a etala, a prezenta
  • a extermina = a masacra
  • a extirpa = a stârpi
  • expectativă = așteptare, expectație
  • exuberant = vesel
  • ezitare = nehotărâre
  • ezoteric = ascuns, misterios, secret
  • F
  • Familiar = cunsoscut, obișnuit
  • fastidios = plictisitor, anost
  • farsă = glumă, festă, păcăleală
  • a facilita = a înlesni 
  • favoare = avantajos, prielnic, propice
  • festin = ospăț
  • feeric = minunat, încântător
  • fertil = mănos, productiv
  • fezabil = realizabil, posibil
  • fortuit = întâmplător
  • filistin = om fățarnic, laș
  • ficțiune = fantezie, imaginație
  • fictiv = imaginar
  • filantrop = generos, filotim, galanton
  • flagrant = izbitor, evident, care sare în ochi
  • flegmatic = calm, impasibil
  • a fluctua = a oscila
  • franchețe = sinceritate, loialitate
  • fragrant = parfumat
  • friabil = fragil, casabil
  • frondă = opunere, răzvrătire
  • G
  • galant = politicos, curtenitor
  • generație = neam
  • a germina = a încolți
  • glacial = distant, rece
  • a glorifica = a slăvi, a exalta
  • grandios = măreț, impunător, splendid
  • grațios = delicat, elegant, mlădios
  • a greva = a împovăra
  • grimasă = strâmbătură
  • grotă = peșteră
  • grobian  = grosolan, grosier, bădăran, mitocan
  • I
  •  
  • iactant = înfumurat, îngâmfat
  • iminent = inevitabil, ineluctabil
  • imobil = casă
  • imund = dezgustător, dizgrațios, grețos, hidos, oribil
  • impediment = piedică
  • impact= ciocnire, lovitură, șoc
  • impietate = dispreț față de ceva sfânt, sacrilegiu
  • inadvertență = nepotrivire, neconcordanță, omisiune
  • a incurba = a arcui, a îndoi
  • incert = nesigur
  • incorigibil = care nu poate fi îndreptat
  • indezirabil = care nu este dorit
  • indiferent = nepăsător, nonșalant
  • indolent = leneș, nepăsător
  • indecent = vulgar, trivial
  • indulgent = tolerant, iertător, concesiv
  • inextricabil = complicat, încurcat, de neînțeles
  • inepție = tâmpenie, idioțenie
  • infatuat = încrezut
  • infantil = copil
  • infern = iad, tartar, gheenă
  • insolent = obraznic
  • insolit = neobișnuit, surprinzător, excentric
  • insultă = invectivă, injurie, ofensă
  • introvertit = închis în sine, taciturn
  • invidie = pizmă
  • ilegal = ilicit
  • iremediabil = definitiv
  • irupție = năvălire, izbucnire
  • J
  • juxtapunere = alăturare, parataxă
  • juvenil = tineresc
  • L
  • laborios = sârguincios
  • labil = instabil, nestatornic
  • laconic = scurt, succint, concis, lapidar
  • lacună = lipsă, omisiune, defect
  • libertin = indecent, necuviincios, licențios
  • linx = râs (felină)
  • locvace = vorbăreț, guraliv
  • ludic = referitor la joc
  • M
  • marasm =  epuizare, deprimare, extenuare, stagnare
  • marotă = preocupare excesivă
  • malițios = răutăcios
  • maladie = boală
  • mefiență = bănuială
  • mister = secret
  • mirobolant = extraordinar, minunat, magnific
  • mirific = minunat, măreț, splendid
  • mutual = reciproc
  • N
  •  nonșalanță = indiferență
  • notoriu = renumit
  • notabil = remarcabil
  • O
  • obstinație = îndârjire, încăpățânare
  • obez = gras
  • obedient = ascultător, supus
  • ofensare = jignire, ofuscare
  • oneros = necinstit
  • oniric = referitor la vise
  • oprobriu = dispreț, zeflemea
  • origine = obârșie, izvor
  • a ostraciza = a persecuta, a surghiuni
  • P
  • pauper = sărac
  • peremptoriu = evident, vădit
  • perfid = viclean, insidios
  • peruasiv = convingător
  • perdant = pierzător
  • peren = durabil, rezistent, trainic
  • pondere = importanță, greutate
  • postum = publicat după moarte
  • punitiv = pedepsitor
  • pueril = copilăresc
  • premisă = presupunere, prezumție
  • prevedere = clauză, precizare
  • predecesor = precursor, antecesor, înaintaș
  • prejudiciu = pagubă
  • a profera = a adresa injurii cuiva
  • protagonist = personaj principal (opusul lui „antagonist”)
  • propensiune = aptitudine, chemare, înclinație, har
  • prohibiție = interdicție
  • R
  •  
  • rapace = lacom, hapsân, hrăpăreț
  • a ratrapa = a se reface, a relua, a-și recâștiga forțele
  • rentabil = bănos
  • reflecție = meditație, cugetare, gândire
  • reflexie, oglindire a luminii, răsfrângere
  •  releva = a evidenția
  • reprobabil = condamnabil
  • reviriment = înviorare
  • reticent = reținut, rezervat
  • riveran = vecin
  • S
  • sagage = ager, perspicace
  • sadism = cruzime
  • salină = ocnă
  • sancțiune = pedeapsă
  • șansă = noroc
  • a solicita = a cere
  • senil = ramolit
  • senectute = bătrânețe
  • a sista = a opri
  • sibilinic = ascuns, enigmatic, misterios
  • suav = vaporos, superfluu
  • succesor = urmaș, moștenitor
  • specios = înșelător
  • stereotip = banal, comun, neschimbat, standard,  șablonard
  •  a stipendia = a finanța o persoană, a subvenționa
  •  
  • T
  • taciturn = ursuz, tăcut, morocănos
  • a tolera = a permite
  •  tranșant = categoric, hotărât
  • V
  • versatil = nehotărât, nestatornic (în idei), schimbător
  • vendetă = răzbunare
  • veleitar = pretențios
  •  viciu = defect, cusur, patimă
  • vicisitudine = suferință
  • vindicativ = răzbunător
  • virulent = vehement
  • vorace = lacom, mâncăcios, nesătul
  • volubil = comunicativ, prietenos
  • vulnerabil = slab, influențabil

Cosmin Șontică

Spune-mi despre ce crezi că ar mai trebui să scriu aici! 0725.225.335 | [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *