Ce înseamnă expresia „ad-hoc” și cum o folosesc, de fapt, românii
Dacă ar fi să inventariem greșelile comise de vorbitorii limbii române, printre acestea s-ar număra adverbul „ad-hoc”.
Când facem această afirmație avem în vedere faptul că cei mai mulți vorbitori care îl folosesc nu cunosc de fapt semnificația corectă a acestuia. Pentru toți, „ad-hoc” tinde să fie sinonim cu „spontan”, „deodată”, „fără pregătire prealabilă”, „inedit, neobișnuit”.
În realitate, ad-hoc (care s-ar traduce literal din latină „pentru aceasta”) se folosește cu sensul „în acest scop, anume pentru acest scop” și desemnează, de obicei, o soluție care se aplică numai problemei în cauză.
AD-HÓC adv. Anume pentru acest scop, de circumstanță. ◊ (Adjectival; în expr.) Divan (sau adunare) ad-hoc = fiecare dintre cele două adunări speciale care s-au întrunit în 1857 (la Iași și la București) și au cerut unirea Țărilor Române. – Din lat. ad hoc.
Divanurile ad-hoc (sau Adunările ad-hoc) au fost adunări convocate în 1857, în Țara Românască și în Moldova, care trebuiau să se pronunțe asupra organizării politice și sociale a Țărilor Române.
Desprindem concluzia că aceste adunări nu erau nicidecum întrunite „pe loc”, „pe nepregătite” sau „spontan”. Adică să nu vă imaginați că vreo câteva zeci de boieri se întâlneau la București sau la Iași aaabsolut întâmplător și o puneau de-un divan. Nici vorbă. Totul era pregătit „ad-hoc”, adică pentru a rezolva o problemă, cu un scop anume..
