Sic Cogito

Nefericita poveste a lui Vasile Burtea, băiatul pe care România l-a lăsat să moară

Vasile Burtea ar fi avut toate premisele construirii unei vieți fericite, dacă noi toți nu l-am fi abandonat. Tânărul în vârstă de 18 ani a sfârșit pe fundul unui lac din Buzău, cel mai probabil răpus de necazuri și complet debusolat. Vasile, băiatul dat afară din locuința DGASPC pentru că împlinise 18 ani, este pe nota noastră de plată. Să nu uitați asta.

Părinții l-au abandonat de mic, ajungând la scurt timp într-un centru de plasament. Mai târziu, orfelinatul avea să-l despartă și de frate. Vasile a fost dat în grija unei familii din Nehoiu, în timp ce fratele său, cu trei ani mai mic, a ajuns la un centru din Berca.

Copiii fără părinți au o tristețe în privire. O avea și Vasile, dar viața îl maturizase suficient de mult încât să nu mai afișeze nicio vulnerabilitate în fața celorlalți.

Lipsiți de dragostea, grija și supravegherea părintească, mulți dintre copiii instituționalizați se refugiază în acte antisociale, abandonând școala, dar integrându-se în cercuri și anturaje vicioase. Nu a fost și cazul lui Vasile, un copil despre care prietenii au numai cuvinte de laudă.

Dar oricât de puternic și de optimist ar fi fost, tânărul avea să dea piept cu una dintre cele mai mari drame ale vieții de orfelinat: Părăsirea sistemului de protecție.

În România, dacă ești copil instituționalizat și ai împlinit 18 ani sau ai absolvit școala, statul îți arată ușa. De multe ori, această ușă este, de fapt, un drum spre iad, pentru că cei mai mulți tineri pătrund într-o lume pe care n-o cunosc și care nu-i dorește.

Vasile este doar una dintre miile de victime ale unui sistem căruia nu-i pasă de copii. Un sistem impersonal și rece, pentru care copiii sunt simpli „beneficiari”, iar cuvinte precum „suflet”, „emoție” sau „veselie” lipsesc cu desăvârșire. De vină nu sunt oamenii sistemului – altminteri, angajați absolut respectabili -, ci sistemul însuși, legea sa organică.

Vasile a împlinit 18 ani în luna iunie, moment în care a părăsit apartamentul din Dorobanți aparținând DGASPC. A fost găzduit de un prieten, însă nu pentru mult timp. De pe data de 20 noiembrie, nimeni nu a mai știut nimic de Vasile. Putem doar deduce că băiatul a încercat din răsputeri să-și găsească un adăpost și că, în ultimele lui zile, ar fi putut îndura experiențe umilitoare.

Dar ceea ce este cu adevărat revoltător e că nimeni nu s-a întrebat unde este Vasile. Nimeni care să se întrebe unde doarme băiatul, ce mănâncă, dacă merge la școală, dacă îi e bine sau dacă ziua de mâine e sigură pentru el.

Cum se numește un sistem care, după ce a făcut un copil dependent, ajuns la vârsta de 18 ani îl abandonează? Ați văzut filmul „Închisoarea îngerilor”? E un personaj-cheie acolo, bibliotecarul Brooks. Sinuciderea, după eliberare, a bătrânului Brooks e simbolică: devenise atât de dependent de lumea barbară şi cenuşie a închisorii, încât nu a rezistat impactului cu realitatea, cu normalul.

Poate că v-am întristat. Aș fi preferat să scriu despre un eveniment fericit, dar viața nu se compune doar din mici victorii. Moartea e un dat firesc, iar când îi cad pradă fiii plăpânzi ai acestei țări, ne doare pe toți.

Aș încheia cu mesajul transmis de Ilona Duță, jurnalist care, în decursul activității în presa buzoiană, a pus în știrile sale nu doar adevăr, ci și frânturi de suflet:

Aceasta este rezultatul nepăsării. Nimănui nu ii pasa ce se întâmplă cu acești copii după ce împlinesc 18 ani. Cat sunt în centre sunt abuzați, când ies sunt pe cont propriu.
De când s-a aflat de moartea lui văd o grămadă de postări de la prieteni și cunoscuți, toți surprinși de ce s-a întâmplat. Dar copilul asta a fost dat dispărut? Nu am văzut nici o știre, nici o postare despre dispariția lui. Era copilul nimănui și d-aia nimeni nu s-a speriat când nu a mai apărut… Statului nu ii pasa dacă acești copii învață o meserie, dacă au unde sa doarmă în prima noapte când sunt dați afară. Destinul acestui copil este extrem, extrem de trist! Mi se pare dureros sa locuiești ba colo, ba dincolo și pana la urma, neputincios și deprimat, sa renunti…

Vasile Burtea e pe nota noastră de plată, a tuturor. Să nu uitați asta!

Cosmin Șontică

Spune-mi despre ce crezi că ar mai trebui să scriu aici!
0725.225.335 | [email protected]

9 comments

Click aici pentru a adăuga un comentariu

  • Dam legi , purtam banderole cu sloganul Rezist ,,, foarte bine ….! Dar in loc de pensii speciale ,de schimbat de catre mai marii puterii , masinile de la an la an ca deh , e urat a merge cu loganul si a vinde mertanul pentru ca banii sa ajunga la oameni cu adevarat in nevoi ..Cat la suta deintre firme si-au aplecat disponibilitatea pentru a angaja un copil orfan ,abandonat ?????? cati dintre noi ,indrumam copii ,tineri care simtim ca sunt pe calea pierzaniei ,pe drumul drept …Stam nepasatori , pentru ca egoismul nostru uman iese in fata ….Cati dintre noi ne educam copiii ,sa accepte ceilalalti copii bolnaviori . nu vb cu el copile .nu vezi ca e in carucior ,am auzit stand la coada pe cineva vorbind in spate ..M-am intors sa vad cine e persoana .. sa ii zic vreo doua sa ma tina minte ,dar vorbea la telefon… Frumos reportaj … Oameni buni fiti mai umani .interveniti , inlaturati nepasarea ,luati atitudine .Prin interventia dvs ,puteti schimba o viata!

  • Din pacate Vasile nu este singurul…nici nu imi pot imagina spaima pe care o traiesc acesti tineri, nestiind ce ii asteapta dupa ce implinesc 18 ani…sau poate spaima este pentru ca stiu…Stiu ca ajung singuri, fara nici un ajutor si ei nu stiu incotro sa o apuce. Vasile nu a avut puterea sa incerce, sa insiste…De aceea cred ca acesti copii merita mai mult ajutor. Trebuie incurajati, trebuie sa stie ca au un sprijin in stat, in noi, ca nu vor fi dati la o parte ci vor fi acceptati printre noi. Pentru ca ei sunt ca noi. Si ghinionul lor personal ar trebui sa ne faca mai empatici si responsabili…A murit un tanar care era si el parte din viitorul nostru. Imi aduc aminte ceva din copilarie. Aveam 8 sau 9 ani si invatatoarea ne-a dus in vizita la un orfelinat. Ne-a rugat sa luam cu noi ceva de care ne putem lipsi si sa le ducem copiilor de acolo. Am ajuns acolo si am vazut copii ca mine. Curati, frumosi, linistiti. Dar nu ma puteam gandi decat ca ei nu au mama si tata. Mi-am iubit parintii mai mult din seara aceea…Si niciodata nu i-am uitat pe acei copii. Pe Vasile l-am pierdut toti. Dumnezeu sa il odihneasca.

  • Ce sila mi-e de acei concetățeni care erau foarte revoltați și foarte agitați cu adopția Sorinei. Si în definitiv sunt niște nenorociți, manipulați, fără suflet care sa vadă ca un copil a fost salvat. De alții nu le pasa. Si nu le va pasa vreodată. Doar au știut sa înjure și sa blesteme o familie care au salvat un suflet.

  • Vin pe lume făcuți la kilogram de niște tembeli , sunt aruncați într-un sistem bolnav , abuzați fizic și psihic de multe ori chiar de cei ce ar trebui să îi ajute , sunt nedoriți , blamați , li se închid toate ușile , nu au dreptul la normalitate și au doar o singură vină , că s-au născut ! Trist , cutremurător dar atât de adevărat ! Odihnește-te în pace copile și ne iartă pe noi toți , iar acolo unde ești să îți găsești căminul visat ! 😓

  • Cine ar posta disparitia uni copil care nu apartine nimanui ,campaniile electorale sau dus ,nu era cunostiinta niciunui Parlamentar. Romania nu isi va reveni niciodata.

  • Cred ca fiecare din noi am putea face ceva pentru acești copii /tineri. E mai simplu sa dam vina pe alții
    Ar trebui sa cautam soluții, am putea milita pentru ei la guvern, prin ONG – uri pe fb
    Am putea sa sprijinim în continuarea studiilor un adolescent de felul acesta, sa ne împrietenim cu ei
    Lista poate continua, dar asa cum sa spus mai sus nepăsarea doare
    Haideți sa facem ceva, oricât de mic ar fi, pentru ei contează.

/* ]]> */